Un bărbat în vârstă de 32 de ani, din Tulcea, a murit la şase ore după un consult în urma căruia rezultase că este sănătos, dar că fumează cam mult.
Potrivit rudelor, prima oară când a mers la consult, bărbatul s-a lovit de lipsa de reacţie a asistentelor.
Abia după intervenţia unei vecine, asistentă la spital, bărbatul a ajuns la un medic. Seara, bărbatului i s-a făcut rău din nou. S-a prăbuşit în faţa rudelor, care au început să sune după ajutor. Încercările disperate de resuscitare s-au dovedit inutile.
Reprezentanţii spitalului şi ai serviciului de ambulanţă nu comentează modul în care s-au descurcat medicii. Cauza morţii ar fi o insuficienţă cardio-pulmonară acută. Rudele nu se împacă însă doar cu un verdict sec. Vor să depună plângere la Colegiul Medicilor şi chiar să meargă mai departe. Bărbatul lasă în urmă un băieţel de numai trei ani şi o fetiţă de 13.
Sursa:ProTV