Primar acuzat .....
Data 11/01/2008 01:33  Autor Misu  Accesari 660  Limba Global
Primar acuzat ca a incasat ilegal ajutoare sociale


  Vineri, 11 Ianuarie 2008, 02:32
Localnicii din comuna Scanteiesti spun ca edilul-sef, Gheorghe Bute, a incasat banii de la stat in numele lor.

 

Cateva zeci de persoane din comuna galateana Scanteiesti sustin ca primarul Gheorghe Bute (PSD) a intocmit liste false cu persoanele care trebuiau sa beneficieze de ajutor social si a incasat banii pe care acestia ar fi trebuit sa-i primeasca.

„Nu mi-a venit sa cred cand am venit la primarie pentru o alta problema, iar acolo mi s-a spus, cred ca din greseala, ca sunt pe lista cu ajutor social. Cand am intrebat de cat timp sunt si de ce nu mi s-a spus ca am de luat acest tip de ajutor, nu mi s-a dat niciun raspuns. Cred ca primarul ne-a luat banii”, sustine revoltata Sanda Patriche, o localnica din Scanteiesti. Pe lista cu pricina s-au mai regasit si alte zeci de persoane din comuna, desi nu au primit niciun ban din ajutorul respectiv.

„Mie mi s-a spus ca am ajutor social de la inceputul aplicarii legii (din 2001 - n.r.), insa pana acum nu mi-au dat niciun ban. Sunt vaduva, am sapte copii si nu am luat niciun ban din ajutorul social”, povesteste cu amaraciune si Victoria Vranceanu.

Primarul ascunde listele

De cealalta parte, primarul Gheorghe Bute, care este si vicepresedinte al Asociatiei Comunelor din Romania, sustine ca nu are niciun amestec si ca persoanele din cadrul primariei care au gresit vor raspunde in fata legii.

„Le-am spus oamenilor care se cred nedreptatiti sa faca reclamatii la organele de ancheta, asta e tot ce pot sa fac”, spune edilul Gheorghe Bute. Cu toate acestea, primarul a refuzat sa faca publice listele cu persoanele care au primit ajutorul social in ultimul an. „Ce vreti acum, sa intrerup activitatea intregii primarii ca sa va dau listele”, si-a explicat reactia primarul Gheorghe Bute.

In ceea ce priveste reactia Directiei de Munca si Protectie Sociala, care supravegheaza distribuirea ajutoarele sociale, conducerea sustine ca asteapta sesizari in scris.

„Noi asteptam ca oamenii sa vina sa faca o cerere scrisa ca nu si-au incasat ajutorul social, ca sa facem verificarile necesare. Pana acum nu am primit notificari de la Scanteiesti ca nu s-au incasat de catre asistati banii din ajutorul social. Oricum, daca nu vom primi niciun fel de cerere, ne vom autosesiza saptamana viitoare si vom face cercetari”, sustine Olimpia Ralea, director la Directia de Munca si Protectie Sociala Galati.

Nivelul lunar al ajutorului social oferit de stat este de 173 de lei pentru familiile cu doua persoane si de 241 de lei pentru familiile formate din trei persoane, in timp ce familiile cu cinci membri primesc 356 de lei.

De altfel, primarul Gheorghe Bute nu ar fi la prima „afacere” de acest tip. In luna mai 2007, Judecatoria Galati l-a condamnat la un an si sapte luni cu suspendare si plata a 237.200 de lei.

Motivul: in perioada 2000-2006, Gheorghe Bute a angajat fictiv la firma sa 73 de someri, cu varsta peste 45 de ani, si a incasat ilegal 170.000 de lei de la stat, sub forma de subventii si facilitati acordate firmelor care angajeaza someri.

Sursa:EVZ

Nu este nici un comentariu.