Străinii vor putea obține permise de rezidență în Spania dacă își vor cumpăra casă. Pot profita ș
Data 22/05/2013 13:12  Autor Admin  Accesari 1694  Limba Global
undefinedGuvernul de la Madrid va acorda permise de rezidenţă în Spania străinilor care cumpără case, precum şi celor care investesc aici, după cum a anunţat secretarul de stat pentru economie şi sprijin pentru întreprinderi, Fernando Jiménez Latorre scrie www.evz.ro, preluat de Romanian Global News.

Latorre nu a indicat care este suma minimă cheltuită pe o casă sau cea destinată investiţiilor, pentru primirea rezidenţei, dar a precizat că măsura va fi inclusă în noua lege a întreprinzătorilor, ce urmează să fie aprobată în săptămânile următoare.

Propunerea acordării permiselor de şedere pentru străinii care cumpără case în Spania a apărut încă din luna noiembrie a anului trecut, fiind sprijinită public şi de premierul Mariano Rajoy. Secretarul de stat spaniol pentru comerţ, Jaime García-Legaz, anunţa la acel moment că guvernul din care face parte ia în consideraţie modificarea legii pentru străini şi prevederile referitoare la acordarea rezidenţei pentru străinii care achiziţionează locuinţe în Spania, în valoare de peste 160.000 de euro.

Iniţiativa guvernului ar fi îndreptată mai ales către ruşi sau chinezi, în rândul cărora ar fi „o cerere importantă de locuinţe în Spania", a mai spus secretarul de stat.

Jaime García-Legaz indica la aceeaşi dată că suma limită, de 160.000 de euro pentru locuinţele cumpărate de străini în Spania, reprezintă un „nivel echilibrat", care să nu provoace cereri masive de permise de muncă şi ca un nivel de preţ mai mic să nu ajungă să servească drept „scuză" pentru a obţine rezidenţa.

Sursa: Romanian Global News
Sursa foto: Reuters

 

Nu este nici un comentariu.