Caz socant in Spania: O romanca a fost rapita si incendiata in Mallorca
Data 27/07/2010 14:15  Autor Energetick79  Accesari 1407  Limba Global
O româncă, emigrantă în Mallorca, a fost răpită şi omorâtă de un deţinut dependent de droguri de origine spaniolă,  Bărbatul este, în prezent, căutat de zeci de agenţi ai forţelor de ordine.
Ana Niculai, în vârstă de 25 de ani, lucra la un bar din Palma.

Într-o dimineaţă, când a plecat cu maşina spre locul de muncă, a fost acostată de spaniolul De Abarca. Acesta a răpit-o, apoi i-a dat foc şi a ascuns-o în portbagajul maşinii, unde a fost găsită câteva ore mai târziu.

Cu ajutorul martorilor, poliţiştii au identificat făptaşul, iar fotografia lui a fost distribuită peste tot în zonă. Poliţiştii speră ca De Abarca să iasă cât mai repede din ascunzătoare şi să fie prins.

UPDATE Coşmarul s-a terminat. A fost nevoie de şapte zile şi sute de agenţi, dar în final, presupusul asasin al tinerei românce de 25 de ani, Ana Niculai, a fost prins. Arestarea s-a produs astăzi în cartierul C'an Frontera, din apropierea staţiei de depurare a apei din Selva. Alejandro De Abarca, cunoscut sub numele de "Piticul" se află acum în arestul Poliţiei din Palma de Mallorca şi urmează a fi interogat de către investigatorii cazului, înainte de a fi pus la dispoziţia justiţiei. Citeşte mai multe AICI



 




sursa:realitatea.net
Nu este nici un comentariu.