|
solidaritatedandiaconescu.ro
EXCLUSIVITATE ROMANIA LIBERA
MOTIVELE ARESTARII LUI DAN DIACONESCU Dosar nr.28947/299/2010 R O M Â N I A JUDECĂTORIA SECTORULUI 1 BUCUREŞTI Î N C H E I E R E A NR. 28947/299/2010 Şedinţa din Camera de Consiliu începută la data de 22 iunie 2010 orele 21:30 şi terminată la data de 23 iunie 2010, orele 05:00 Instanţa compusă din : PREŞEDINTE : ZAMFIR ELENA GREFIER : VARDARU CRISTIAN Ministerul Public este reprezentat de d-nul procuror Bocşan Gheorghe, din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia Naţională Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei. Pe rol se află soluţionarea propunerii de arestare preventivă, formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiei - Direcţia Naţională Anticorpţie - Secţia de combatere a corupţiei, privind pe inculpaţii PÂRV DOREL PETRU şi DIACONESCU CRISTIAN DAN. La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu au răspuns inculpaţii Pârv Dorel Petru personal şi asistat de avocati Fenechiu Daniel, Gabriela Savu, Catalin Creţu care depun împuternicire avocaţială nr.370/192370 din 22.06.2010 şi inculpatul Diaconescu Cristian Dan personal şi asistat de avocat Gheorghiţă Mateuţ care depune împuternicire avocaţială nr.2/82213/2010 din 22.06.2010, avocat Buduşan Ovidiu, Dan Nastrut, Adrian Uscov, Bogdan Barbat care depun împuternicire avocaţială nr.36111/2010 din 22.06.2010 şi Pop Mitoi Tonel care depune imputernicirea avocatiala nr. 21/2010/22.06.2010. Procedura legal îndeplinită. S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care: Instanţa constatând că nu mai sunt alte cereri prealabile şi excepţii de invocat le explică inculpaţilor învinuirea ce li se aduce, aducându-le totodată la cunoştinţă încadrarea juridică a faptelor reţinute in sarcina lor. Instanţa conf.art.70 C.p.p. instanţa aduce la cunoştinţă inculpaţilor faptul că pot opta intre a fi sau nu audiaţi, in caz afirmativ, ceea ce declară poate fi folosit şi împotriva lor. Inculpatul Pârv Dorel Petru arată că este de acord să dea declaraţie in prezenta cauza in faţa instanţei. Inculpatul Diaconescu Dan Cristian arată că este de acord să dea declaraţie in prezenta cauza in faţa instanţei. Instanţa in baza art. 70 alin 2 Codul de procedură penală dispune ascultarea separată a inculpaţilor. Se procedează la audierea separată a inculpaţilor, declaraţiile acestora fiind consemnate in scris şi ataşate la dosarul cauzei. Instanţa acordă cuvântul asupra propunerii de arestare preventivă a inculpaţilor formulată de parchet. Procurorul solicită admiterea propunerii de arestare preventivă pentru ceri doi inculpaţi pe o durată de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunii prev. de art 194 alin 1, alin 2 C.p. rap. la art. 13 ind. 1 lg. nr. 78/2000. In plus cu privire la inc. Pârv solicită şi reţinerea dispoziţiilor art. 37 lit. b C.p. Motivele acestei propuneri de arestare preventivă sunt următoarele: inainte de toate existenţa de probe şi indicii temeinice in sensul săvârşirii de către inculpaţi a infracţiunilor reţinute in sarcina acestora. Trebuie reţinut faptul că in cursul lunii iunie 2009 in com. Zarand jud. Arad, a apărut o echipă de reporteri ai OTV din care făcea parte şi Mihaela Moise, care la acea vreme era angajată a postului OTV, echipă care a luat imagini de pe raza comunei respective, intrând in curţile diferiţilor locuitori ai comunei Zarand şi întrebându-i pe aceştia despre averea primarului com. Zarand. Practic tinta acestei echipe de reportaj era să filmeze averile acestui primar. Există declarţaii de martori luate in cursul urmăririi penale care atestă această împrejurare. Cine a trimis această echipă şi cum a ajuns tocmai in com. Zarand, nu s-a putut proba, neputându-se proba că a fost trimisă de Dan Diaconescu sau un alt reprezentat al postului OTV după cum nu se stie nici dacă a fost chemată la faţa locului de către inc. Pârv Dorel. Cert este faptul că, cel al cărui avere legală sau ilegală era filmată printr-o urmărire agresivă şi ilicită pe raza com. Zarand era tocmai primarul acestei comune. Acesta disperat şi panicat de interesul brusc al postului OTV cu privire la averea sa personală, şi ştim cu toţii că acest post de TV are o politică deosebit de agresivă, care poate fi un merit dacă este legală şi un defect dacă este ilegală, ilicită, primarul respectiv a inceput să se intereseze despre motivul prezentei acelei echipe OTV in comună. In acest sens l-a contactat de la bun început pe inc. Pârv Dorel pe care il cunoştea pentru că acesta are o societate comercială in care desfăşoară activităţi paranormale, ghiceşte viitorul oamenilor privind existenţa diferitelor boli după cum susţine dumnealui. Cert este că primarul Moţ prin fiul său a fost clientul d-nului Pârv Dorel, fiul primarului Moţ fiind suferind de o afecţiune medicală, iar primarul a cerut sprijinul pentru vindecarea fiului său. Ştiind că d-nul Pârv Dorel realizează o emisiune la OTV şi presupunând că il cunoiaşte pe Dan Diaconescu i-a cerut acestuia să se intereseze la Dan Diaconescu care este ideea pentru care acea echipă de reporteri se interesează de averile lui. Ceea ce a urmat este relevat atit de declaraţiile părţii vătămate cât şi de ansamblul material administrat ulterior şi inregistrate audio, respectiv convorbiri telefonice şi schimburi de mesaje gen SM;S dintre diferitele părţi ale acestui dosar, reţinute in mod legal in baza autorizărilor instanţei. Astfel s-a putut stabili faptul că d-nul Pârv Dorel l-a încunoştiinţat pe primarul Moţ că practic campania respectivă este o campanie de denigrare iniţiată de postul OTV şi in special de d-nul Dan Diaconescu, in comuna respectivă. De asemenea, atunci când Moţ Ion Flori i-a cerut lui Pârv să vadă in ce mod poate scăpa de o asemenea denigrare in presă, i-a răspuns că trebuie să dea suma de 200.000 Euro pentru că aceasta este suma pretinsă de Dan Diaconescu pentru a nu difuza materialul difuzat de Mihaela Moise şi de echipa de reporteri sa denigrator la adresa primarului. Desigur că acest moment din desfăşurarea si derularea evenimentelor in cauza a fost anterior efectuării de interceptări audio in cauza respectivă insă poate fi reconstituit din ansamblul discuţiilor telefonice ce au avut loc după momentul sesizării parchetului şi doreşte să precizeze faptul că parchetul a fost sesizat in mod legal prin denunţul d-nului Moţ care a ajuns la DNA intr-o variantă absolut legală, partea vătămată susţinând in faţa procurorului prezent in sala de şedinţă toate declaraţiile atunci când a fost delegat să efectueze cercetările şi urmărire penală in cauză. Din tot ansamblul probator, s-a putut selecta o serie de convorbiri ce reconstituie perioada ce a trecut până in momentul efectuării interceptărilor. Astfel, se poate invoca o înregistrare a unei convorbiri ambientale ce a fost înregistrată de DNA care a avut loc in municipiul Arad intre Pârv Dorel şi Moţ Ion in data de 10.07.2009 in care se arată textual „PÂRV DOREL - PETRU: (...) Cine-o şti ce impresie are DIACONESCU?! Că eu i-am spus exact ce mi-ai spus ... ce mi-ai spus, cum mi-ai spus. (...) Pentru că el la un moment dat, ştii că ţi-o zis două sute de mii de euro? MOŢ ION FLORIN: Două sute de mii de euro a zis, da. PÂRV DOREL - PETRU: (...) Eu am impresia, că el crede că tu mi-ai dat mie ăia cincizeci de mii de euro. Eu de aia am vrut să vorbeşti cu el". Practic firul convorbirilor telefonice de acest tip se succede de o manieră regulată si sunt concentrate pe parcursul a trei luni de zile. Acestea sunt detaliate, exemplificativ desigur, in referatul cu propunere de arestare preventivă a celor doi inculpaţi şi de aceea la acest moment la concluziile pe fond nu este necesară reluarea acestora. Din toate aceste convorbiri telefonice, de obicei purtate intre partea vătămată şi inc. Pârv Dorel se folosesc expresiile „bani pe contract" sau „ Dan Diaconescu a zis că nu mai ţine contractul", sau „când vine omul cu banii pe contract", contract, contract şi iar contract. In discuţiile cu Diana Voiculescu se folosesc aceiaşi termeni , convingerea parchetului este că şi de această dată s-a folosit un limbaj codat pentru a da o aparenţă de legalitate şi având probabil suspiciunea că unele convorbiri telefonice sunt inregistrate. Dan Diaconescu a folosit intotdeauna genul acesta de expresii. Acestea camuflează de o manieră acceptabilă un contract de publicitate sau de sponsorizare sau a altui tip de contract pentru spălarea de bani negrii care intră in buzunarul celor care lucrează la acest post de televiziune pentru a difuza sau a nu difuza anumite materiale compromiţătoare pentru unii sau pentru alţii ion funcţii de diferitele tipuri de interese si jocuri economice pe care d-nul Dan Diaconescu le face. Există de asemenea, nenumărate convorbiri telefonice identificate prin specificarea volumului şi a filei in care Pârv Dorel face presiuni directe asupra lui Moţ Ion Florin in sensul că dacă nu v-a da suma de bani care mai trebuie dată, Dan Diaconescu v-a continua campania de denigrare impotriva a cestuia şi va difuza pe post materiale compromiţătoare la adresa sa. Sub presiunea tuturor acestor evenimente , inspirându-i-se o stare de temere pentru modalitatea in care v-a fi reflectată imaginea sa publică, fiind un personaj politic al comei respective, cu mai mult decât atât se afla in preajma alegerilor locale la momentul respectiv, Moţ Ion Florin a consimţit să plătească suma de 30.000 Euro şi 4.200 lei inculpatului Pârv Dorel ca o primă tranşă pentru cei 200.000 Euro ceruţi iniţial. Inculpatul Pârv Dorel a redus iniţial pretenţiile exprimate de Dan Diaconescu şi i-a spus că ar putea fi suficienţi şi 150.000 Euro. Prin urmare, scăzând ceea ce s-a plătit deducem la momentul depunerii denunţului de către primarul com. Zarand că aceasta mai avea de plătit 110.000 Euro. Pentru aceşti bani a fost sistematic hăituit de către cei doi inculpaţi. Este adevărat că o ameninţare directă formulată de inc. Dan Diaconescu impotriva părţii vătămate Moţ Ion este unică şi s-a produs in seara zilei de 21.07.2009, mai exact in noaptea de 21 spre 22.07.2009 in jurul orelor 23.35 când in timpul emisiunii inc. Dan Diaconescu pe care acesta o are in fiecare seară la postul de televiziune OTV; când discutându-se despre cu totul alte subiecte precum „şerpi Anaconda, sinuciderea Zinei Dumitrescu sau tatăl ofiţerului SRI găsit mort in apartament " a fost făcut următorul anunţ : „De asemenea o să vorbim despre corupţie. Peste tot în ţară. Dar vom vorbi despre primarul din comuna Zărand, jud. Arad, care a vândut peste 500 ha din terenul oamenilor din comună unui italian. După un timp, a luat înapoi de la italian... mă rog, terenul. Judecătorii de la Chişineu Criş au favorizat câştigarea unor procese ... se zice... că are nişte vile... mă rog, în pădure, baruri, mai multe locuinţe pe care, de asemenea, le avem filmate. Multe voci care susţin că domn' primar ar face chiar trafic de influenţă cu anumiţi miniştri". Solicită ca raportat la aceste afirmaţii făcute in direct de inculpatul Dan Diaconescu pe postul de televiziune OTV, instanţa să observe modul cum s-a ajuns să fie făcut. In seara respectivei zile de 21.07.2009 in jurul orelor 21.00 aproximativ, d-nul Pârv Dorel i-a dat un mesaj timp SMS părţii vătămate transmiţându-i un lucru foarte simplu : „uită-te in seara asta la televizor la OTV". Partea vătămată a făcut acest lucru după care a urmat acest anunţ făcut de d-nul Dan Diaconescu, enunţ mai sus expus, iar imediat după difuzarea a cestui anunţ, mai multi prieteni şi cunoştinţe ai primarului din Zarand exprimându-şi regretul faţă de faptul că ii este terfelită imaginea publică la acest post de televiziune. Faţă de acestea primarul a dat semne de nelinişte, de tulburare, s-a simţit dintr-o dată ameninţat, l-a contactat de îndată pe inc. Pârv Dorel reproşându-i faptul că in pofida faptului că i-a plătit deja aproape 40.000 Euro este terfelit in continuarea de Dan Diaconescu la OTV iar d-nul Pârv Dorel i-a dat de inţeles că această situaţie se datorează faptului că mai are de plătit şi că de mai multe luni nu a făcut nici o plată in contul acestei aşa zise datorii. Ceea ce a făcut primarul Moţ in continuare nu a fost decât să işi negocieze o amânare la plată pentru banii datoraţi şi izvorâţi din acest şantaj care era practicat sistematic asupra sa. Prin urmare i-a solicitat lui Pârv să intervină pe lângă Dan Diaconescu sp obţină o amânare la plată pentru cei 110.000 Euro care mai erau de plătit. A urmat o pauză de câteva ore după care au urmat două mesaje de tip SMS adresate in mod direct de d-nul Pârv Dorel primarului Moş Ion prin care i se spunea „culcă-te" semn că problema s-a rezolvat şi că amânarea la plată a fost obţinută. Cu privire la conţinutul acestui text rostit de inculpatul Dan Diaconescu pe postul de televiziune OTV, solicită ca instanţa să aibă in vedere următoarele: Inculpatul susţine in declaraţiile pe care le-a dat că el prezintă un promo, un termen folosit in limbajul de specialitate jurnalistic, respectiv un anunţ despre ceea ce urmează să fie dat pe postul respectiv in acea emisiune sau in altele . Procuror poate să fie de acord că este un promo cu o sin gură excepţie aceea că intr-un promo nu se fac acuzaţii de corupţie cu privire la nici o persoană, intr-un promo se anunţă un subiect. I se părea acceptabil încadrarea acestui text in categoria promo dacă suna de tipul „vom vorbi despre comuna Zarand şi despre primarul acestuia". Câta vreme s-a spus in mod clar că este vorba despre acte de corupţie şi au fost indicate date concrete in sensul că s-au vândut peste 500 ha din terenul oamenilor din comună unor italieni ori s-au făcut afirmaţii despre judecătorii de la Judecătoria Chişineu Criş care au favorizat câştigarea unor procese .De asemenea se fac afirmaţii despre averea acestui primar despre care nu se ştia la vremea respectivă vă este sau nu legală şi nici la prezentul moment nu interesează foarte mult din punctul de vedere al prezentului dosar averea acestuia ci faptul că a fost terfelită imaginea publică a unui om prin acest promo şi imaginea publică a unei instituţii respectiv Judecătoria Chişineu Criş şi judecătorii care lucrează la această instanţă , acest text depăşind noţiunea de promo. Faptul că i-ar fi fost dictat in cască sau ar fi primit un bileţel cu acest text pe care l-a reprodus textual fără să işi pună in nici un fel problema cu privire la conţinutul acestuia este o explicaţie inacceptabilă. Acesta este un text adus la cunoştinţa a milioane de telespectatori, astfel cum spunea chiar d-nul Dan Diaconescu având un public telespectator foarte numeros iar promo-ul a fost dat la oră de maximă audienţă, foarte mulţi oameni din această ţară percepând această terfelire a imaginii publice a părţii vătămate şi a judecătorilor de la Judecătoria Chişineu Criş in direct. De aceea indiferent de acest gen de apărare, consideră că atâta vreme cât a rostit, simplu , din propria iniţiativă acest text, Dan Diaconescu se face responsabil pentru conţinutul acestuia tocmai in calitate de jurnalist, in calitate de om de televiziune care avea obligaţia să facă nişte verificări minime cu privire la veridicitatea unor asemenea fapte, avea obligaţia clară să se asigure măcar de seriozitatea persoanelor care difuzează astfel de informaţii. Cu atât mai mult inculpatul Dan Diaconescu nu este in stare să identifice cine este persoana care i-a dictat un asemenea text in cască sau cine i-a transmis un asemenea bileţel. Revine şi arată că denigrarea unei persoanei prin asemenea mijloace nu constituie altceva decât o ameninţare absolut clară la adresa acelei persoane şi o tentativă foarte clară de intimidare. De asemenea, solicită să se constate cât de bine se potrivesc in desfăşurarea evenimentelor in timp: SMS „uită-te in seara asta la OTV" apare in emisiune Dan Diaconescu cu aceste informaţii incendiare, după care urmează discuţii cu privire la amânarea la plată pentru cei 110.000 Euro, după care urmează de două ori mesajul „culcă-te", in sensul că s-a rezolvat şi că nu mai are rost să rămână pe post. In opinia DNA , această emisiune constituie o ameninţare directă şi nemijlocită care face parte din activitatea de şantaj întreprinsă impreună de cei doi inculpaţi. Un alt moment esenţial pe care il consideră deosebit de relevant din punct de vedere al elementelor cauzei constituie faptul că inainte de discuţia despre acest promo din seara de 21.07.2009 in seara de 19.07.2009, in urmă cu doar două zile, inculpatul Pârv Dorel s-a aflat in compania lui Dan Diaconescu la postul de televiziune OTV, moment in care l-a sunat de mai multe ori, aproximativ de 5-6 ori, pe partea vătămată sub ideea de a-l pune in legătură directă pe Dan Diaconescu cu partea vătămată cu scopul de a discuta despre problemele financiare pe care se parte că le aveau împreună . Pentru că partea vătămată nu a răspuns la acele apeluri, inc. Pârv Dorel l-a sunat pe fiul părţii vătămate , pe care il tratase anterior si pe care il cunoştea foarte bine, d-nul Moţ Valentin, cărui ii spune foarte clar că tatăl său nu răspunde la apelurile respectiv . Fiul părţii vătămate i-a răspuns inc. Pârv Dorel că tatăl său este plecat la vânătoare, dat inc. Pârv Dorel a insistat spunându-i „dacă reuşeşti să dai de el zii că mai stau la Diaconescu, să vorbească cu Diaconescu ". Faptul că inc. Pârv Dorel se afla la data şi la ora respectivă in compania coinculpatului Dan Diaconescu rezultă cu claritate din alte convorbiri telefonice purtate la aceiaşi dată astfel: la ora 19.07 in aceiaşi seară Pârv Dorel Petru are o convorbire cu Dan Diaconescu, in mod nemijlocit in care Dan Diaconescu ii spune „păi vorbim intr-o pauză că eu intru acum până la opt , după care ne uităm la televizor împreună şi vedem ". Deci, iată că această întâlnire era stabilită iar intervalul de timp se suprapune perfect pe convorbirile respective şi in acest fel apreciază că din gura domnului Dan Diaconescu rezultă foarte clar că urma să se întâlnească in acea seară şi probabil că s-au şi întâlnit. De asemenea intre cele şase apeluri telefonice in intervalul orar mai sus menţionat Pârv Dorel, Moţ Ion Florin şi apoi fiul acestuia sunt intercalate mai multe mesaje de timp sms schimbate între Pârv Dorel şi un domn Croitoru care este şofer la OTV din ceea ce s-a dedus din materialul probator administrat in cauză este un om de încredere al lui Dan Diaconescu pentru că de fiecare dată întâlnirile cu dumnealui sau întâlnirile urgente se desfăşurau prin apelare la acel domn Croitoru zis „Cristi" . In aceiaşi perioadă a existat un schimb de mesaje de timp SMS intre domnul Pârv şi acest „Cristian „ care dovedeşte încă o dată faptul că se găsea in sediul OTV la data şi la ora respectivă, iar la acel moment in sediul OTV se afla şi inc. Dan Diaconescu cu care plănuise cu o jumătate de oră înainte să se vadă. In dialogul cu Moţ Valentin se afirmă că sunt împreună şi prin urmare apreciază că toate aceste lucruri sunt dovedite. După patru ore din momentul încheierii anunţului din respectivul promo, astfel cum il numeşte domnul Dan Diaconescu, există o convorbire telefonică între acest domn „Cristi" şi Pârv Dorel. Era vorba despre o „ciorbă" . De asemenea, in interesul comun oarecum metaforic pe care acest termen il are in vorbirea cotidiană, „Cristi" a spus „ Am uitat. Ştii că mâine pleacă DAN? PÂRV DOREL PETRU: Ştiu! CRISTI: Ciorba aia de care vorbeai tu e legată de primarul acela de la Arad? (...) CRISTI: (...) dacă pleacă DAN mâine, nu mai are timp să dea în el şi se duce pe gheaţă ciorba". Din această convorbire, rezultă că d-nul Croitoru avea cunoştinţă de şantajul care era efectuat de d-nul Pârv şi domnul Diaconescu asupra primarului. Toate aceste discuţii, având in vedere faptul că Moţ Ion Florin nu deţinea suma de bani de 110.000 Euro pe care să-i plătească şi a început să se pună problema vânzării terenurilor agricole pe care domnul Moţ le deţinea in com. Zărand de aproape 2000 ha teren agricol . In prezenta cauză nu se discută caracterul părţii vătămate Moţ şi nici caracterul licit sau ilicit al provenienţei acestor 2000 ha teren. D-nul Pârv prin intermediul mai multor prieteni din lumea imobiliară a incercat să vândă acele terenuri şi astfel se scurge aproape o lună, iar terenurile sunt nevandabile întrucât intre timp intervenise criza iar valoarea unor asemenea terenuri era in scădere si a apărut dintr-o dată propunerea primarului Moţ ca Pârv şi Diaconescu să accepte in contul banilor respectivele suprafeţe de teren din jud. Arad. Această propunere la început nu părea de loc interesantă întrucât este mult mai bine să primeşti 110.000 Euro cash decât nişte terenuri agricole aflate departe de domiciliul tău in capătul celălalt al ţării, dar văzând că lucrurile se agravează şi că practic aceste terenuri nu pot fi vândute iar banii nu pot fi încasaţi, Pârv Dorel a început să ia in considerare ca o variantă de lucru acceptarea terenurilor, dar o asemenea decizie nu putea fi luată de capătul lui întrucât avea un spiritus recto in intreaga afacere in persoana domnului Diaconescu şi de asemenea doamnei Diana Voiculescu. Doamna Diana Voiculescu este administratorul societăţii OCRAM TELEVIZIUNEA SRL, adică societatea ce deţine licenţa de emisie pentru postul OTV. Trebuie să se înţeleagă faptul că destinul acestui post de televiziune este in mâinile a doi oameni, d-nul Dan Diaconescu pe tot ce ţine de partea editorială, de grila de programe, de subiectele postului, de politica generală a postului şi doamna Diana Voiculescu pentru tot ceea ce ţine de partea de afaceri, de bussines a acestui post de televiziune, respectiv publicitate, asigurarea achiziţiilor necesare pentru derularea activităţii postului. Deci, Pârv avea nevoie de acceptul celor două persoane pentru acceptarea acestor două terenuri. Domnul Pârv a avut repetate convorbiri telefonice explicitate in materialul scris predat instanţei cu doamna Diana Voiculescu căreia ii explică de terenuri, de primarul din Zărand care trebuie să ii dea terenul, iar doamna Diana Voiculescu a făcut afirmaţii de tip „ai grijă să nu rişti ","vezi ce faci", cu alte cuvinte,ii recomandă o anumită precauţie şi in mod clar nu se arată deloc interesată de terenurile respective. In privinţa domnului Dan Diaconescu, dacă acesta dorea sau nu acele terenuri, in schimbul banilor, este uşor de înţeles că nu le dorea, erau greu vandabile şi nu prezentau o valoare in ani de criză economică, dar totuşi, in data de 13.08.2009d-nul Pârv Dorel şi Moţ Ion s-au întâlnit in zona benzinăriei Petrom la ieşirea din municipiul Arad către Oradea. După un schimb de mai multe mesaje, de convorbiri telefonice prin care şi-au dat această întâlnire, aflându-se împreună cu habitaclul autoturismului inculpatului Pârv Dorel, domnul Moţ Ion fiind alături de acesta, iar telefonul mobil al domnului Pârv fiind pus pe funcţia speaker, deci practic convorbirea a fost percepută integral de partea vătămată, s-a întâmplat următorul fenomen: inculpatul Pârv Dorel l-a apelat de două ori pe domnul Dan Diaconescu care nu a răspuns, după care au urmat 5 apeluri adresate doamnei Diana Voiculescu care nu a răspuns, iar in final s-a recurs la soluţia de urgenţă, ca de fiecare dată la domnul Croitoru „Cristian" Daniel cu care de câte ori se ia legătura telefonic se rezolvă orice. Şi de această dată se părea că acest domn ştie să rezolve asa cum trebuie lucrurile. Domnul Pârv i-a spus soferului Croitoru „Cristian" omul de casă al domnului Dan Diaconescu următoarele: „eu sunt cu cineva, ştie el de cine e vorba, îi spui primarul de la Zărand şi ştie şi să mă sune pe mine două minute. Eu îs pe marginea drumului, Cristi, la ieşirea din Arad. Stau cu omu′ să vorbesc cu DIACONESCU, eşti culmea...Eu stau trei sferturi de oră după DIACONESCU". Deci practic ii solicită să intervină pe lângă Dan Diaconescu să sune pentru că era cu „omu" respectiv partea vătămată in cauză şi trebuia să discute de urgenţă despre situaţia acestuia. După ce este anunţat topicul acestei convorbiri , primarul com Zărand in aproximativ 3 minute de la această convorbire, Dan Diaconescu il sună pe coinculpatul Pârv Dorel şi are loc celebra convorbire telefonică referitoare la „ televizoare şi plasme" . Desigur putem să inţelegem această convorbire telefonică aşa cum dorim dar totuşi in intreaga convorbire telefonică nu se vorbeşte aparent nimic de primarul de la Zărand cu toate că a fost clar anunţat Croitoru „Cristian" că trebuia să-i comunice lui Dan Diaconescu topicul „primarul de la Zarand". Culmea este că aparent nu se discută nimic despre acesta. Cu toate acesta discuţia începe cu întrebări despre cine este Denis Diaconescu. Acesta este un individ pe care l-a cunoscut partea vătămată Moţ Florin şi care i-a spus că este vărul domnului Dan Diaconescu şi ar putea interveni pe lângă acesta ca să nu difuzeze acelaşi material celebru in cauză. După ce domnul Dan Diaconescu a precizat că aceasta nu este tocmai un văr ci o cunoştinţă din Caracal, s-a trecut brusc dintr-o dată la discuţia despre „televizoare", multe „televizoare", „200 televizoare", parcă seamă cu suma de 200.000 Euro care se ceruse de către inc. iniţial pentru chestiunea respectivă. Apoi era întrebarea „dacă vrei televizoare", sau „vrei plasme". Şi aici se poate intepreta de o manieră absolut lejeră cele două noţiuni, nu cumva să insemne bani sau terenuri. In final se ajunge la concluzia că ar fi mai bine „două plasme". Apoi apar nenumărate discuţii iar Dan Diaconescu , probabil agasat de toată discuţia , convorbire ce părea să nu se mai termine, a conchis apodictic „vreau 127 negre". De data aceasta nici nu a mai spus „televizoare" ci doar că vrea „127 negre". In apărare domnul Dan Diaconescu a susţinut că era vorba intr-adevăr de „televizoare şi plasme", iar domnul Pârv Dorel confirmă că există nenumărate contradicţii între declaraţii. De exemplu, domnul Dan Diaconescu a invederat faptul că respectivele „televizoare şi plasme" trebuiau să asigure decorul in studioul de la fostul local al postului de televiziune OTV de pe Bd Magheru care avea 7 x 7 mp, respectiv 49 mp şi in care încăpeau aproximativ 10 televizoare astfel cum a spus inculpatul şi nu înţelege cum ar fi încăput 127 televizoare într-un spaţiu in care in mod normal încap 10 televizoare. De asemenea, când işi alegi un televizor sau 127 televizoare nu te mai gândeşti practic la culoarea acestora ci mai degrabă la performanţele tehnice, mai ales că vorbim despre televiziune, iar considerentele de design contează mai puţin. Tot ceea ce este important este faptul că in finalul convorbirii telefonice domnul Pârv Dorel ii spune domnului Diaconescu „e, acum mai facem şi pretenţii aicea, că zice omu că tot nu are nici o obligaţie la noi in a ne face cadou şi asa mai departe. De plătit a plătit tot ...". Din această convorbire apreciază că după susţinerile convorbirilor telefonice ale domnului Pârv Dorel, banii ar fi ajuns in poşeta doamnei Diana Voiculescu, dar nu se poate ştii cu certitudine acest lucru, ci sunt doar afirmaţii ale domnului Pârv Dorel care este desigur posibil să mintă asa cum o face deseori in nenumărate declaraţii. De aceea consideră că toate aceste discuţii despre „televizoare" este pus şi simplu o discuţie codată, ea purtându-se intre cei doi inculpaţi şi cu altă ocazie , vorbindu-se despre „televizoare" respectiv „plasme", convorbiri ce au fost indicate in referat cu arătarea filelor şi a volumului unde se găsesc, existând o discuţie permanentă pe aceste subiecte. Cu ocazia percheziţiei nu s-a căutat doar acea caseta conţinând emisiunea postului OTV ci s-a căutat, in contabilitatea SC OCRAM SRL, contabilitate primară unde ar fi trebuit să se regăsească toate facturile de achiziţii pentru televizoare sau plasme in perioada relevantă. Solicită să se constată că din documentele ridicate cu ocazia percheziţiei efectuată in urmă cu două zile, nu s-a constatat existenţa unor achiziţii de televizoare sau plasme. A fost cumpărat un televizor de la Carrefour şi a fost ridicată unica factură de achiziţionare a unei plasme aflată in contabilitatea SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, achiziţie făcută in acea perioadă. Si acest lucru vine in sprijinul afirmaţiei că era vorba de un limbaj codificat. Dacă avea nevoie de 127 de televizoare desigur că le-ar fi procurat de undeva şi desigur ar fi fost inregistrate undeva in contabilitatea societăţii. Cu privire la pericolul pentru ordinea publică pe care il reprezintă cei doi inculpaţi, arată că in ceea ce il priveşte pe inc. Pârv Dorel că pe parcursul etapei din urmărirea penală instrumentată de către procuror Carmen Ţundrea, inculpatul a minţit-o in permanenţă pe aceasta de câte ori l-a intrebat dacă are antecedente penale, răspunzând că nu are antecedente penale. Dar surpriza a fost după prezentarea materialului de urmărire penală când a sosit certificatul de cazier judiciar constatându-se că inculpatul a avut două condamnari pentru furt calificat care au fost executate efectiv in penitenciar, astfel încât inc. se regăseste într-o situaţie de recidivă post executorie, lucru ascuns de către inculpat. Desigur, procurorii nu au posibilităţi de ascultare paranormală şi de multe ori se bazează pe declaraţiile inculpatului pe care le consideră sincere, dar nu era cazul şi in prezenta cauza. Inculpatul Pârv a ascuns că a săvârşit infracţiunii de mare pericol public respectiv infracţiuni de furt calificat aflându-se intr-o recidivă omogenă intr-o primă cauză şi eterogenă raportat la infracţiunea de şantaj săvârşită cu prilejul acestui dosar. De asemenea, invederează faptul că este cunoscut faptul că trebuie dovedită starea de pericol pentru ordinea publică dar trebuie să se ţină cont de specificul probării unei stări de pericol pentru ordinea publică, care prin natura ei este o situaţie juridică eo ipso prezumtivă, nu poate fi făcută in mod obiectiv insă poate fi dedusă şi conturată folosind un element profile al infractorului. Procurorul nu poate proba in nici un fel o acţiune a unui om in viitor, nu are această posibilitate ci poate doar să susţină că acel om este periculos. Această susţinere are o mare doză de prezumţie in ea, prezumţie ce se intemeiază pe anumite elemente şi dacă elementul că este recidivist post condamnatoriu, că a minţit in permanenţă organele de cercetare penală, că practic a trebuit de multe ori schimbată incadrarea juridică şi crează noi obstacole procedurale din cauza a domului Pârv Dorel nu sunt elemente suficiente care să-i dovedească caracterul necinstit şi periculos, consideră că nu mai are sens să se discute in continuare. Este adevărat că s-a prezentat când a fost citat de către colega sa, nimeni nu neagă acest lucru şi probabil că se va prezenta şi in viitor, nu avem de unde să stim, insă nici acest lucru nu face dovada unei bune credinţe absolute a personajului. De asemenea, din intregul material probator administrat in prezenta cauza consideră că rolul determinant in fapta de şantaj asa cum este surprinsă in probe ii revine domnului Pârv şi in subsidiar domnului Diaconescu. Cu privire la inculpatul Dan Diaconescu trebuie să se remarce faptul că acesta are o calitatea specială, aceea de jurnalist, realizator de programe TV. Este concomitent acţionar majoritar la SC OCRAM TELEVIZIUNE SRL, societatea deţinătoare a licenţei de emitere pentru postul OTV, este o vedetă in sensul generic al cuvântului, având milioane de fani, reprezintă ceva in această ţară şi suntem toţi conştienţi de acest lucru. Toate aceste lucruri ar trebui să il facă un model de deontologie profesională, dat este convins din păcate că nu este cazul pentru dumnealui. In calitatea susmenţionată practic de proprietar de post de televiziune, de realizator de emisiuni de televiziune, dacă v-a fi lăsat să plece liber din această sală nu v-a face decât să continue. Se va duce la postul de televiziune pe care il patronează şi cu stilul cu care ne-a obişnuit, v-a denigra pe toată lumea, v-a aduce acuzaţii la adresa tuturor, asa cum postul de televiziune a făcut şi in ultimele 24 ore de la declanşarea prezentei anchete. Consideră astfel, că inculpatul prin calităţile speciale pe care le are posibilitatea concretă de a deturna ideea de libertate a presei într-un instrument profitabil financiar pentru acesta şi pentru grupurile de interese economice pe care le reprezintă. In calitatea susmenţionată inculpatul dă in mod concret posibilitatea multor alţi infractori de a-şi pune in practică propriile scenarii infracţionale,folosind postul de televiziune OTV al cărui creator şi spiritus rector este. La fel ca şi în cazul coinculpatului său, trebuie precizat faptul că pericolul pentru ordinea publică este o noţiune eo ipso prezumtivă, ce nu poate fi probată în mod obiectiv, ci se conturează din ansamblul elementelor stării de fapt şi trăsăturilor caracteriologice ale inculpatului. Există date şi indicii, în sensul că extorcarea de diferite sume de bani a altor primari din judeţul Arad continuă şi la ora actuală, fiind săvârşită de diferiţi angajaţi ai postului de televiziune OTV. De asemenea arată că in continuarea există sesizări pe hot line DNA cu privire la săvârşire de fapte similare de către angajaţii OTV . Lipsa totală de selectivitate a realizatorului de emisiuni în a alege indivizii cărora le dă dreptul de acces pe post, lăsându-i să facă orice fel de afirmaţii, unele calomnioase şi denigratoare la adresa unor persoane, fără nici un control asupra veridicităţii acestora sau, cel puţin, fără o preocupare responsabilă în acest sens, constituie o altă trăsătură importantă ce conturează pericolul pentru ordinea publică prezentat de inculpat. Pentru toate aceste considerente solicită in baza art. 148 pct. 1 lit. f Codul de procedură penală să se constate că există indicii şi temeiuri privind săvârşirea infracţiunii de şantaj de către ambii inculpaţi, aceştia prezentând pericol pentru ordinea publică, motiv pentru care solicită să se dispună măsura arestării preventive a acestora pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 23.06.2010 până la 21.07.2010. Apărătorul inc. Pârv Dorel având cuvântul arată că a văzut materialul intocmit de către procuror şi a auzit partial susţinerile acestuia, solicitând respingerea propunerii de arestare preventivă şi emiterea mandatului de arestare având in vedere următoarele: Fără discuţie ne aflăm in situaţia prev de art. 148 lit. f Codul de procedură penală unde avem cele două condiţii ce trebuie indeplinite, respectiv o faptă care să fie sancţionată cu pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani şi respectiv existenţa unor probe certe că odată lăsat in libertate inculpatul ar prezenta pericol pentru ordinea publică. Relativ la cerinţa mărimii pedepsei nu are sens să se facă discuţii urmând a se axa pe existenţa probelor certe relativ la pericolul concret pe care il prezintă inculpatul pentru ordinea publică. A văzut şi analizat opinia reprezentantului DNA, relatarea in cadrul propunerii a acestei poveşti infracţionale cum o vedere parchetul, a consideraţiilor proprii şi personale ale domnului procuror, dar nu a văzut care sunt probele certe, potrivit cărora lăsarea in libertate a inculpatului Doru Pârv ar prezenta un pericol pentru ordinea publică. Toată practică europeană impune nişte condiţii pentru ideea de pericol pe care trebuie să o reprezinte un inculpat pentru a nu fi lăsat in libertate. Se vorbeşte despre o stare de pericol reală, o stare de pericol dovedită este o stare de pericol indiscutabilă. Nu a auzit sau văzut in propunerea parchetului faptul că inc. Pârv Dorel datorită faptului că pe de o parte a săvârşit o anumită faptă, iar pe de altă parte este recidivist, aceste două situaţii ar fi suficiente să conducă la ideea că lăsarea sa in libertate ar fi pericol pentru societate. Există câteva hotărâri in care inclusiv România a fost condamnată unde se statuează cât se poate de clar că pericolul concret trebuie analizat de la speţă la speţă, dar şi stabilirea gradului de pericol social concret al probelor care să ducă la concluzia că un inculpat ar prezenta pericol pentru ordinea publică nu are nici o legătură cu fapta pentru care este cercetat. Starea de pericol social pentru ordinea publică este o situaţie juridică eo ipso prezumtivă neputând fi probată in mod obiectiv, dar putând fi dedusă şi conturată folosind diverse elemente de profil ale inculpatului. Această susţinere, care reprezintă chintesenţa poziţiei DNA in această situaţie este in totală discrepantă cu practica europeană. Având in vedere cererile anterior menţionate, solicită, lăsând la o parte susţinerile procurorului DNA cum că inculpatul ar fi săvârşit o faptă, că este recidivist, ca instanţa să determine in mod cât se poate de obiectiv şi concret gradul de pericol concret pentru ordinea publică, să se verifice dacă lăsat in libertate inculpatul ar periclita ordinea publică şi după această evaluare instanţa să respingă propunerea parchetului. Totodată nu exclude posibilitatea ca in situaţia in care ar aprecia totuşi că s-ar impune să aplice o măsură preventivă, solicită să se facă aplicarea art. 136 Codul de procedură penală respectiv de a se lua măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau ţara. Procurorul, in replică, având cuvântul, arată că starea de pericol pentru ordinea publică se consideră nu in baza jurisprudenţei unei instanţe ci in baza logicii elementare, că este o măsură care are o puternică incarcatură prezumtivă. Nimeni nu poate proba un comportament viitor, dar il poate contura şi il poate presupune. D-nul avocat Mateuţ pentru inc. Dan Diaconescu arată că in cauză nu sunt indicii şi probe temeinice care să justifice luare măsurii arestării preventive faţă de inc. Diaconescu Dan Cristian. Astfel, cum se observă din conţinutul propunerii in formă scrisă şi din concluziile orale ale procurorului, acesta s-a limitat la simple afirmaţii care nu sunt suficiente nu sunt probe şi nici indicii temeinice. Procurorul nu a indicat nici măcar o probă sau un simplu indiciu din care să rezulte că inculpatul a săvârşit o faptă penală. Procurorul a invocat doar convorbiri de pe inregistrările transcrise parţial in propunere, sunt fragmente, nici măcar nu sunt transcrieri integrale ci sunt fragmente, rupturi din text, astfel cum a recunoscut procurorul, convorbiri purtate intre alte persoane, respectiv intre inc. Pârv Dorel şi presupusa parte vătămată sau între Pârv Dorel şi un angajat al OTV. Nu a fost invocată nici măcar o convorbire proprie a inculpatului Dan Diaconescu. S-a invocat o convorbire codificată purtată intre coinculpaţi, este acea convorbire la care s-a referit anterior. Este foarte curios că se discută libertatea individuală a unei persoane, este un proces cu cea mai puternică miză procesuală, respectiv libertatea persoanei. Este foarte curios să explice procurorul cum a ajuns de la interpretarea „două plasme" că poate fi interpretată ca reprezentând 200.000 Euro sau 2.000 ha teren agricol oferite de partea vătămată in locul banilor. De asemenea, se interpretează că „127 negre" inseamnă 127.000 Euro. Procurorul nu a înţeles că inc. Diaconescu nu a avut in vedere 127 televizoare ci astfel cum rezultă din declaraţia domnului Dan Diaconescu, acesta explicând că era vorba de televizoare Panasonic cu diagonala de 127, iar nu este vorba de numărul de televizoare. Procurorul i-a intins o capcană pentru că in studio nu incăpeau 127 televizoare, astfel crezând că l-a prins, dar inculpatul a explicat că in studio incăpeau 6-10 televizoare. Inculpatul nu s-a gândit la un nr. de 127 televizoare, ci s-a referit la televizor de culoare neagră cu diagonala de 127 cm. Solicită in apărare reexaminarea fondului propunerii de luare a măsurii arestării preventive, lecturarea transcrierilor şi dacă se stabileste vreo legătură intre o asemenea faptă descrisă in propunerea de arestare preventivă şi persoana inculpatului Dan Diaconescu, atunci se poate spune că este indeplinită condiţia prealabilă. Procurorul a prezentat o stare de fapt in loc să indice probe sau indicii temeinice pentru a demonstra că este indeplinită condiţia prealabilă de luare a măsurii arestării preventive. De asemenea, arată că nu trebuie verificat fondul cauzei ci trebuie verificată prin prima suportului probator, prin prisma mijloacelor de probă care se găsesc in dosarul de urmărire penale, dacă este sau nu îndeplinită această condiţie. Efectuând acest lucru se va constata că nici unul din mijloacele de probă nu confirmă implicarea domnului Diaconescu in săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală. Insuşi procurorul şi-a început pledoaria plecând de la declaraţia presupusei părţi vătămate susţinând că aceasta, insuşi a inceput să se intereseze, l-a contactat pe inc. Pârv Dorel căruia i-a cerut să se intereseze la Dan Diaconescu, adică să facă o intervenţie cumva, iar Pârv Dorel i-a solicitat părţii vătămate astfel cum a susţinut şi procurorul suma de 200.000 Euro in numele inc. Diaconescu Dan şi atunci se intreabă retoric care este fapta inculpatului Dan Diaconescu şi unde se află in acest scenariu, care este fapta materială a acestuia. Nici presupusa parte vătămată, nici coinculpatul Pârv Dorel, nici convorbirile care sunt inregistrate şi care ar trebui să conducă la probe directe nu confirmă implicarea lui dan Diaconescu in săvârşirea vreunei fapte penale. Infracţiunea de şantaj presupune constrângerea prin ameninţare, presupune acţiuni concrete, fapte materiale, constrângerea inseamnă infrângerea rezistenţei psihice, constrângerea inseamnă in urma acţiunii pe care trebuie să o exercite inculpatul, partea vătămată, presupusa parte vătămată este lipsită de rezistentă psihică, este lipsită de voinţă, partea vătămată in urma acestei acţiuni este constrânsă să facă ceva sau să dea ceva. Se intreabă retoric cum se poate susţine acest lucru când insăşi procurorul a reţinut şi reţine corect că partea vătămată a fost cea care s-a interesat, cea care l-a căutat pe inc. Pârv Dorel şi l-a rugat să intervină, cum a fost infrântă rezistenţa psihică, care este acţiunea de ameninţare. Se susţine, in afara dispoziţiilor legale, că Dan Diaconescu a efectuat o ameninţare directă fără să se indice acel anunţ de la televiziune care s-a făcut in direct şi a fost ascultat de milioane de telespectatori. Ameninţarea este o simplă prezentare a unor fapte chiar dacă ele sunt compromiţătoare sau denigratoare şi chiar dacă ele aduc atingere demnităţii sau integrităţii unei persoane, dar o asemenea faptă ar putea fi o eventuală infracţiune de insultă sau calomnie, in nici un caz de ameninţare, care este prevăzută de legiuitor conform art. 193 Cp. In cazul lui Dan Diaconescu lipseşte fapta materială, ea lipseşte cu desăvârşire şi in afara acestor mijloace de probă nu există nici măcar un mijloc de probă care să confirme implicarea lui dan Diaconescu in săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală. Ar fi dorit ca procurorul să indice vreo probă in sensul prevăzută de art. 63 C.p. in sensul de faptă sau cel puţin un indiciu temeinic in sensul prev. de art. 168 ind. 1 Codul de procedură penală că inc. a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală. Nu există probă care să ateste implicarea lui Dan Diaconescu în săvârşirea unei fapte penale. Ar fi vrut ca procurorul să indice cel puţin o probă în sensul art.63 C.p.p. sau un indiciu în sensul art.68 ind.1 C.p.p. procurorul nu face decât să prezinte prezumţii de culpabilitate care sunt incompatibile cu principiul prezumţiei de nevinovăţie. Mai mult a şi făcut afirmaţii că este posibil ca Pârv să fi remis suma de bani lui Dan Diaconescu. Este posibil, dar nu este sigur. (....) |
|
Nu este nici un comentariu. |














25/06/2010 02:17
Energetick79
417
Printeaza
PDF
Alimentari RSS

