CFR Cluj este noua campioana a Romaniei, la fotbal!
Data 15/05/2010 22:16  Autor Energetick79  Accesari 1158  Limba Global


Ardelenii au câştigat al doilea titlu din istorie, în numai trei ani. Şi-au asigurat primul loc în Liga I, cu o etapă înaintea finalului de campionat, iar în toamnă vor juca direct în grupele Champions League.



Emoţiile jocurilor din ultima etapă se vor simţi de la locul 2 în jos. Prima poziţie şi, implicit, titlul de campioană, s-au stabilit deja. CFR Cluj a învins cu 2-1 pe Internaţional Curtea de Argeş şi a obţinut cele trei puncte de care avea nevoie pentru a tranşa disputa indirectă cu cele trei echipe care mai trăgeau nădejde la titlu.

Ardelenii n-au jucat extraordinar nici în acest meci, ba chiar adversarii lor au intrat mai bine în joc şi le-au dat emoţii încă din minutul 2. Primul gol al gazdelor a venit în urma unei grave greşeli în defensivă, a ivorianului Ousmane Viera, fundaş central luat de argeşeni cu împrumut, tocmai de la CFR. Tot el a pus decisiv umărul şi la al doilea gol, urmărindu-l doar cu privirea pe Ciprian Deac, jucătorul care a marcat pentru 2-1.

Titlul în România îi asigură lui Arpad Paszkany în jur de 12 milioane de euro din Europa, bani de care se aude că patronul are nevoie ca de aer pentru afacerile extra-fotbalistice, astfel că nu se ştie încă dacă vom asista la investiţii în echipă în această vară.

Oricum, CFR va fi probabil una dintre cele mai "sărace" campioane din punct de vedere al numărului de puncte adunate într-un campionat, elevii lui Andrea Mandorlini pierzând până acum, în 33 de etape, nu mai puţin de 33 de puncte. Asta înseamnă 11 înfrângeri. Sau 9 egaluri şi 5 înfrângri, cum e consemnat acum în clasament, în dreptul echipei campioane.

Deşi lucrurile sunt clare în Liga I în ceea ce priveşte echipa de pe primul loc, la cei care sărbătoresc acum ele nu sunt deloc limpezi. Sunt foarte mari şanse ca în câteva săptămâni să asistăm şi la demiterea italianului Mandorlini, în ciuda asigurărilor ce i-au fost date de şefii CFR-ului. Echipa, deşi campioana sezonului 2009/2010, joacă slab şi a avut noroc de a fi cea mai răsărită, într-un campionat cenuşiu.

CASETA TEHNICĂ

CFR CLUJ - INTERNAŢIONAL CURTEA DE ARGEŞ 2-1 (Bud 32, Deac 75 / B. Apostu 67)

Componenţa echipelor:

CFR: Nuno Claro - Edimar, Mureşan, Nelson Cabrera, Tony - Deac, Dani, Peralta, Culio (Bottone 66) - Bud (Y. Kone 79), L. Traore (De Zerbi 46). Antrenor: Andrea Mandorlini.

Internaţional: M. Popa - G. Matei, Viera, Chiricheş, Frăsineanu - Băcilă, Răduţ, Fl. Popa, Voiculeţ (Stoianof 89) - E. Kone, Apostu (D. Stan 86). Antrenor: Ionuţ Badea.

Cartonaşe galbene: Culio 35, Deac 66, Tony 82, Nuno Claro 90+3 / Băcilă 51, Viera 70, M. Popa 77

Cartonaş roşu: Dani 82



sursa:realitatea.net
 

Nu este nici un comentariu.