zeci de tineri la universităţi de elită din SUA
Data 19/12/2007 12:45  Autor Misu  Accesari 340  Limba Global
O profesoară a trimis zeci de tineri la universităţi de elită din SUA

În absenţa unui învăţământ superior de calitate, mii de tineri aleg să studieze în străinătate.

Am putea spune că este un câştig pentru România pentru că se vor întoarce acasă specializaţi. Din păcate însă studiile contrazic această ipoteză.

La liceul Vasile Alecsandri din Galaţi, o profesoară dă pe bandă rulantă studenţi universităţilor străine.

A înţeles ce trebuie să-i înveţe pe elevi pentru a intra la orice şcoală de prestigiu, iar astăzi numără 120 de succese. Cei mai mulţi dintre "copiii" ei au ajuns la universităţi la care nici măcar nu îndrăzneau să viseze acum câţiva ani: Harvard, Cambridge sau Yale.

Silvia Ioniţă este un nume asociat cu succesul a sute de tineri care acum studiază la cele mai importante universităţi din lume. Este şefa catedrei de limba engleză a liceului Vasile Alecsandri, iar povestea succesului ei începe acum 12 ani când i-a fost acceptat primul elev la Harvard. Încurajată de acest succes, s-a documentat şi a pus la punct un algoritm care dacă e respectat le asigură tinerilor succesul la admiterea în universităţi de top. Ea le-a arătat că sunt deştepţi celor 120 de tineri gălăţeni care au aplicat şi au fost admişi la cele mai importate universităţi din lume.

Ciprian Stratulat a fost dintre cei mai buni elevi ai săi. Acum este în ultimul an la cea mai importantă universitate din America, Harvard şi studiază un domeniu fascinant - inteligenţa artificială.

Procesul privind admiterea este unul de durată care se întinde pe tot parcursul liceului. În primii doi ani se studiază intens limba engleză pentru a trece de testul Cambridge care se dă în clasa a XI-a. Ciprian şi ceilalţi ca el au fost nevoiţi să înveţe peste 8.000 de cuvinte noi din vocabularul academic pentru a trece examenul de SAT, adică evaluarea şcolară pe care o cer marile universităţi.

Examenul de SAT se dă în clasa a XII-a şi e format dintr-un modul de matematică la nivelul clasei a VIII-a şi două module de engleză: lectură, teorie şi recunoaşterea structurilor gramaticale greşite. În plus, aplicanţii trebuie să scrie un eseu personal care contează foarte multe la admitere. Ciprian a scris despre un proiect personal din şcoala generală: un perpetuum mobile din mingi de ping pong şi beţe de chibrituri.

Ciprian a fost un model de reuşită pentru Mirela Vărlănuţa şi ea elevă a profesoarei Ioniţă. Acum este în primul an la Yale, a doua Universitate din America, şi crede că în dosarul ei blindat cu diplome la olimpiade internaţionale şi rezultate strălucite la examenul de SAT eseul a cântărit cel mai mult.

La Yale, unde a fost admisă cu bursă integrală, studiază biochimia. Mirela a reuşit să se angajeze la laboratorul de cercetare al Universităţii.

Cele mai importante universităţi din străinătate nu caută genii, ci tineri inteligenţi, pasionaţi de un anumit domeniu, oameni talentaţi. Studenţiilor nu le este impus să se specializeze pe un anumit domeniu, ei studiază mai multe materii pentru ca apoi să aleagă ceva ce li se potriveşte şi le place. Doar în America sunt peste 3000 de studenţi România, iar studiile arată că doar o zecime se mai întorc în ţară. 

Sursa:Protv.ro

Nu este nici un comentariu.