Cum era sa mut summit-ul la Berlin

Cu luciditatea care ma caracterizeaza in momente de criza, in sensul ca imi tremura genunchii de parca as presta fundas in nationala lui Piturca, am dibuit trenul care urma sa ma duca la Offenburg, de unde aveam s-o tai spre Strasbourg. Fericit ca un cintezoi indragostit, cantam in minte impreuna cu sirenele.

Trenul s-a urnit, priveam pe geam la toate patratele care compun viata nemtilor si asteptam nasul. Era o nanasa care nici nu s-a uitat la mine, dar m-a mancat in fund, ca pe ursi primavara, sa intreb daca am pornit in directia buna.

Nu pornisem. Nu aveam sa ajung la Offenburg peste cateva zeci de minute, ci in Berlin, adica foarte departe. "Nu ma amendati, nu?" "Pui pariu?", zambeste nemtoaica, si in secunda doi imi solutia: ma dau jos la urmatoarea statie.

Sa-mi iau bilet inapoi, nu? Ma duc la automat, ca am vazut un nene ca a scos un tichet intr-un minut. Nu ajung la meniul in limba engleza, deci incerc sa deduc cum se spune in germana. Bag euroii, apas un buton care mi se pare ca e cu noroc, dar deoarece nu se intampla nimic, mai apas de doua ori. Ies trei cartonase identice. Contin informatii. Nu asta imi trebuia. Anulez, bag banii inca o data si nimeresc. Ies doua tichete. Mai bine decat niciunul.

In cautarea anarhistilor

Nu stiu cine e mai batut in cap. Eu, care leg tare putine cuvinte in limba lui Voltaire, sau francezii, care le leaga pe toate, dar numai de-ale lor.

Imi las harnasamentul la hotel si intreb la receptie unde-i cladirea la care trebuia sa ajung sa ma acreditez. Gagica imi intinde o harta, fara un cuvant. Insist. Engleza ei e intraductibila. Citesc liniile cateva minute si o iau pe jos, avand impresia ca sunt aproape. Nu eram. Mi-a trebuit o ora sa dau nas in nas cu tipul care se ocupa de hartii. Ale mele nu erau destule, dar sa vin maine.

La iesire, ma ciocnesc de un jurnalist englez. Scuze, amabilitati, si obtin o sugestie: mai bine sa-i las eu pe mahari in treaba lor, ca altfel ajung sa transmit corespondente care se pot lua de pe agentiile de stiri, si sa caut Village anti-OTAN, undeva prin sud.

Cum n-aveam treaba, pornesc in cautarea anarhistilor. Intreb un politist. Vorbeste numai franceza, si oricum, e din alt oras. Opresc un tanar pe care-l banuiesc ca stie engleza. Nu stie. Nici omul de la ziare, nici ala de la hotdogi. Asa ca plec de capul meu inspre ceea ce credeam ca e sudul.

Dupa o jumatate de ora realizez ca imi este foame si abadonez. Seara ma gaseste la hotel, unde adorm ca un bebelus.

Ma trezesc la pranz, zac in baie o ora, mananc o ora si pornesc spre omul cu acreditarile. Imi face semn cu degetul ca e ok, dar ca mai trebuie o semnatura, deci a doua zi, daca revin, ma rezolva. Zambea frumos, nu se facea sa injur. Asa ca am calatorit din nou spre sud, pe alt traseu, fara sa gasesc nici de data asta tabara anarhistilor.

Acreditat, plangeam ca un copil

Am, in sfarsit, acreditarea, si pornesc spre Place de la Bourse, unde era anuntata o manifestatie anti-NATO. Era plina de politisti si jandarmi, nici o adunare. Iar oamenii o taiau in alta directie. M-am luat dupa ei, pe singura strada deschisa circulatiei. Cele adiacente erau blocate, si dupa gardulete stateau palcuri de tineri mascati.

Aruncau cu cauciucuri in flacari si bolovani spre fortele de ordine care ripostau cu gaze. Printre lacrimi, tot mergand am observat la un moment dat ca nu mai exista politisti si jandarmi. Aveau grija doar de centru, la periferii se putea intampla orice.

Si asa si era. Demonstrantii vandalizau tot ce le trecea prin fata ochilor. Statii de autobus, magazine, case particulare. O pustoaica (n-avea peste 17 ani) a luat un lemn si se pregatea sa faca tandari geamul unei locuinte. Doua prietene au oprit-o: "Nain!" Aha, venisera de dincolo!

...Si uite-asa, printre flacari si cioburi, cu nasul umflat, ajung la punctul de unde trebuia sa porneasca demonstratia. Un platou cu pietris, o scena pe care unii cantau si suduiau Alianta in germana si-n franceza. Langa platou, iarba groasa. M-am luat dupa altii si m-am trantit pe spate. Pozam din cand in cand un elicopter care survola pregatirile. Se dadeau carnati pe bonuri, oamenii se alimentau serios. "Stii cand pleci, dar nu stii cand ajungi", imi explica un hippiot danez.

Maimuta din Romania

Pe la ora 15, cand se pregateau militantii sa porneasca in mars, intr-un colt de zare se iveste o pacla mare de fum negru. E chiar pe traseul manifestatiei. Coloana porneste, ma var exact in mijlocul ei, din pamant se ivesc fortele de ordine, pentru escorta. Nu-i lasa pe tineri sa mearga pe traseul stabilit initial, deoarece acolo erau deja pompieri, si le schimba ruta pana intr-o piata, de unde nu mai pot inainta.

Furia atinge apogeul. Lemne, bolovani, carpe cu benzina aprinsa pornesc spre scutieri. Fotografiez tot ce pot, pana un tip imi da peste camera.

"Sunt jurnalist" "we don’t like your job", si ma impinge cu putere. Cad in genunchi si-l injur cu sete, in romaneste. Parca intelege, si se intoarce la mine, imi trage un pumn in cap (pacifist, de!) si se cara.

Ma adun de pe jos si plec din mijlocul coloanei, nu de alta, dar nu e aparatul meu de fotografiat, si e scump. Pe baza legitimatiei, jandarmii ma lasa sa ies din perimetrul furios, si ajung langa cladirile care ard.

Un hotel si sediul unei institutii publice. Foarte probabil o circa de politie parasita. Ma asez pe bordura. Vin trei gagici, scapate din coloana. Una imi cere o tigara. O servesc. Apoi ma intreaba daca pot sa-i dau alta, si pentru prietena ei. Si asa, capata tigara si a treia.

Ma ridic si merg pana la saormarie, cumpar doua pachete de tigari, unul pentru ele. "De unde esti?" "Din Romania". Se uita neincrezatoare. Parca auzise ca acolo sunt un fel de negri cu bube, cum sa aiba 6 euro pentru un cadou? "Am calculat ca asa ies mai ieftin, ca nu pot sa refuz niste domnisoare, si pana acum am servit vreo zece".

Pompierii muncesc intr-una, blocand singurul acces spre centru, asa ca stam la taclale. Nu descopar nimic din fiorul care le mana in lupta, decat niste lozinci in care fetele cred cu tarie. Apare un englez, cauta sa schimbe 20 de lire pe 20 de euro. Fetele ii spun ca n-au atatia bani la ele. Se uita la mine. Il ajut, ce stiu eu, sunt un prost din Romania.

La Gendarmerie nationale

Se lasa seara, oamenii au stins hotelul si putem pleca. Militantii se imprastie din piata unde erau blocati, ma trag si eu catre culcus. Am luat-o pe jos, orasul era inca sub asediu, nu circula nimic. Imi tiuiau urechile, ma usturau ochii si gatul, dar mi-am spus ca mai am o ora de mers si pot sa adorm.

Dupa cateva sute de metri, un filtru. Arat legitimatia, jandarmul se uita la ea si imi spune ca oriunde as merge, nu e bine. Scot harta si-l intreb daca stie alta cale sa ajung la hotelul meu, si-mi indica o strada. O iau pe-acolo, si dau de alt filtru. De aceasta data, jandarmii ma lasat sa trec, fiind jurnalist, dar peste alte cateva sute de metri ma opresc iar, pe Rue Petit Rihn.

Legitimatia, acreditarea n-au folosit la nimic. M-am asezat pe bordura, deznadajduit. Si in timp ce incercam sa explic unor oameni care se uitau la mine ca la un vierme si strigau de parca le-as fi spart casa, de noi s-a apropiat un convoi de militanti escortati de cativa jandarmi, retinuti in preajma hotelului in flacari.

M-au ridicat de haina ca si cand as fi fost un sac cu ciment, m-au impins violent in multime si m-au anuntat ca sunt arestat. A venit un cameraman si ne-a filmat pe toti - aia erau aproape 200, cu tot cu pustoaicele mele - , apoi ne-au spus ca ne urca in dube. Cat timp ne-au luat numele, mi-am adus aminte ca noi avem acolo consulat.

Serviciile consulare erau asigurate, insa, de un robot care imi spunea pe ce taste sa apas daca vreau diverse hartii. Cu ceea ce credeam ca sunt ultimele clipe inainte sa o iau razna, vazand ca pe ailalti in urca pe rand in dube, am apelat la ministrul de Externe.

Ma dureau genunchii, imi crapa capul de nervi, jandarmii se uitau la noi de para le-am fi violat nevestele. Tinerii ii injurau, si putin a lipsit sa nu ma alatur lor. Dupa 40 de minute, in timp ce ma uitam la dubele in care urmau sa ne urce, de mine s-a apropiat un individ si mi-a spus in engleza: "Sunteti liber!"