|
Retrospectiva saptamanii
Ultima săptămână din luna ianuarie a fost una agitată pentru România: arme furate dintr-un depozit al armatei, bugetul întocmit de Guvern pentru 2009 şi o tonă de cocaină capturată la Constanţa. Ieri, românii au ales-o pe Elena Gheorghe să ne reprezinte la Eurovision, iar pe plan internaţional, am avut noi acte de rasism împotriva românilor din Italia, temperaturi extreme, de la valul de căldură ucigaşă din Australia, până la furtuni de zăpadă în SUA, noi incidente în Gaza, greve şi incidente armate în Europa. Săptămâna 26 ianuarie-1 februarie a debitat cu speranţe pentru românii îngrijoraţi de evoluţia în continuu descrescătoare a leului. Începând de luni, aceştia au început să respire uşuraţi: euro a început să piardă câteva unităţi, ajungând de la 4,26 lei, la începutul săptămânii, până la 4,23 lei, în cursul zilei de joi, 29 ianuarie. Vineri însă, a fost rândul leului să piardă. Vineri, BNR cota un euro la 4,27 lei. Alarmă de gradul 1 în România Spre mijlocul săptămânii, toată atenţia a fost îndreptată spre două evenimente majore: Miercuri, sigiliul unui depozit de armament al armatei, situat în Ciorogârla, judeţul Ilfov, a fost găsit rupt, zeci de arme fiind furate. Iar joi, a fost prezentat bugetul Guvernului Boc, acesta urmând să fie trimis în Parlament, pentru a fi adoptat. În aceeaşi zi, un atac armat deosebit de grav a avut loc la o casă de schimb valutar din Braşov. Două persoane au murit, dintre care un trecător care a vrut să oprească jaful. Vineri, Traian Băsescu a semnat decretul prin care acesta va fi decorat post-mortem. Suspectul a fost arestat sâmbătă. În timp ce majoritatea dintre noi se pregătea să înceapă weekendul, poliţia din Constanţa făcea o captură record: 1.200 kilograme de cocaină, cea mai mare din ultimii zece ani, în Europa. La începutul săptămânii, alte 55 de kilograme de heroină au fost descoperite într-un TIR. Finalul acestei săptămâni a mai adus o schimbare în peisajul românesc: Dracula nu va mai fi un nume asociat castelului Bran. Decizia aparţine Arhiducelui Dominic de Habsburg, moştenitorului castelului. Internaţional: grevă, deturnare de autobuz şi acorduri încălcate Armistiţiul între Gaza şi Israel şi-a dovedit fragilitatea încă de luni, 26 ianuarie, când forţele aeriene israeliene au lansat o rachetă de avertisment deasupra Gaza City. După o zi, trupele israeliene au pătruns în sudul Fâşiei Gaza şi au deschis focul asupra unei ferme. Despre conflictul care a reînceput luna aceasta a povestit o româncă ce se află încă în Gaza, într-un interviu în exclusivitate pentru evz.ro Tot la începutul acestei săptămâni, magazinul unui român din Italia a fost ţinta unui atac cu bombă artizanală. Motivul este constituit de arestarea a şase români pentru un viol, comis săptămâna trecută. Un alt român a primit o amendă record în Austria. Vecinii noştri bulgari s-au confruntat marţi cu deturnarea unui autobuz. În Franţa, trei persoane au fost ucise luni noapte şi alte două rănite, după ce asupra maşinii în care se aflau s-au tras focuri de armă, iar spre finele săptămânii a avut loc o grevă a funcţionarilor publici, din cauza măsurilor anticriză ale preşedintelui Sarkozy. Şi Germania se teme de atentate, după ce mai multe grupări al-Qaida au difuzat pe internet mesaje de ameninţare. Pentru cei interesaţi de noutăţile legate de preşedintele Obama, la o săptămână de la depunerea jurământului, acesta i-a cheamat la dialog pe musulmani. Prin mesajul liderului de la Casa Albă, "America nu este duşmanul vostru", se intenţionează deschiderea discuţiilor directe cu Iran. În plus, planul său de relansare economică a fost aprobat de Camera Reprezentanţilor de la Washington. Temperaturile extreme fac victime în SUA şi Australia. Viscolul şi temperaturile scăzute au ucis zeci de americani în această săptămână, în timp ce australienii au făcut cu greu faţă unui val de căldură periculos, în anumite zone temperaturile depăşind 48 de grade Celsius. Prezidenţalele aşteaptă candidaţii Pe plan politic, în România, săptămâna ce tocmai se încheie a debutat cu câteva anunţuri legate de alegerile prezidenţiale din acest an. Am aflat că fostul premier, Călin Popescu-Tăriceanu, ia în serios posibilitatea înscrierii în cursa pentru Cotroceni, avându-l printre susţinători pe Dinu Patriciu. Un alt anunţ surprinzător aparţine lui Traian Băsescu, care a declarat că este posibil să nu mai candideze pentru un nou mandat. Chiar dacă avem un Guvern abia format, am aflat luni că legăturile dintre partidele ce au pus bazele coaliţiei sunt mult mai vechi. Mircea Geoană, preşedintele pesediştilor, a precizat că a discutat cu Traian Băsescu, încă de acum doi ani, despre formarea unui guvern PSD-PDL. De joi până sâmbătă am avut Cod Galben (de ninsori) şi Portocaliu (de inundaţii) în 17 judeţe din estul şi sud-estul ţări. În weekend vremea a continuat să se răcească, ceea ce a dus la precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare, iar în munţii Făgăraş a fost risc de avalanşă.. Apoi, marele câştigător al finalei naţionale pentru concursul Eurovision este Elena Gheorghe. Finala de sâmbătă seară a decis ca piesa "The Balkan Girls" să reprezinte România la ediţia din acest an, ce va avea loc la Moscova.
Ana Zidărescu |
|
Nu este nici un comentariu. |














02/02/2009 14:12
Webmaster
255
Printeaza
PDF
Alimentari RSS
Ultima săptămână din luna ianuarie a fost una agitată pentru România: arme furate dintr-un depozit al armatei, bugetul întocmit de Guvern pentru 2009 şi o tonă de cocaină capturată la Constanţa.

