Publicul a vrut Blaxy Girls, dar Elena Gheorghe merge la Eurovision anul acesta
Data 02/02/2009 14:09  Autor Webmaster  Accesari 379  Limba Global
http://www.rgnpress.ro/images/stories/2009/trim1/Elena_Gheorghe.jpgŞi a mai fost încă un Eurovision. Mai sărac, mai de criză, dar nu pentru că pe români i-ar fi interesat mai puţin cine îi va reprezenta la Moscova, cât din cauza faptului că interminabilele discuţii despre buget, criminalul de la Braşov, furtul de armament de la Ciorogârla sau accidentul „diplomatic" petrecut, sâmbătă, pe Şoseaua Kiseleff.

Ne place să recunoaştem sau nu, a fost, din păcate, o finală naţională răsuflată, fără compozitori străini şi parcă dominată de acea resemnare caracteristică românilor: oricine merge mai departe, nu are şanse. Poate da, poate nu. Cert este că, dacă ieşim din starea trebuie să facem, să dregem şi să spargem avioane, o să ajungem la concluzia că suntem într-o situaţie deja banală la fotbal: reconstrucţia echipei. Pentru România la Eurovision, asta înseamnă ani buni de tras cu ochiul la alţii. Şi de respect de sine. Că, deh, dacă francezii vor să o trimită pe Patricia Kaas la finala de la Moscova, acesta este clar un semn că, oricât ar contesta occidentalii concursul, ar vrea să profite de publicitatea acumulată de pe urma lui.

Aşadar, 12 piese, un câştigător. De fapt un duel Costi Ioniţă - Marius Moga, în care necunoscuta principală era „fata popii". Elena Gheorghe a apărut pe scenă cu multe rochii, dar cu aceeaşi rigiditate care o transformă, din păcate, cu toată vocea ei excelentă, într-o copie lamentală a Kalomirei, reprezentanta de anul trecut a Greciei. Dar şi imitaţia elenă de Britney Spears, şi Sirusho, armeanca dotată cu nerv la Eurovision 2008, au în firea lor mişcarea scenică lipsită de complexe. Stilul Elenei se bazează exclusiv pe voce.

Din păcate, din selecţia naţională românească din acest an a lipsit un Boaz Mauda autohton, reprezentantul Israelului care anul trecut a rupt gura târgului chiar dacă nu s-a clasat pe podium. Au fost însă Blaxy Girls şi, oarecum surprinzător, Imba, cu o prestaţia net superioară celei din turneul de promovare. Şi tot din păcate, TVR ne-a oferit un recital Biondo, care ne-a amintit cât de josnici au fost dinozaurii când i-au răpit României şansa de a fi reprezentată la nivelul pe care îl dorim cu toţii. Istoria este istorie. Anul acesta, ţara noastră va fi reprezentată de Blaxy Girls, după părerea şi voturile - pe bani - ale publicului. Fetele vor rămâne însă doar în inimile noastre. La Moscova va merge - previzibil, după semnalele date de „oficioase" - Elena Gheorghe, după preferinţele juriului. Norocul ei, nu avea melodie compusă de Costi Ioniţă. Laurenţiu Duţă e cu totul altceva.

(Sursa: http://www.showbiz-celebrity.com/galerii-imagini/elena-gheorghe-p1.html)
Sursa: www.rgnpress.ro

Nu este nici un comentariu.