Comisariatul pentru Societatea Civila spera ca va bloca aplicarea ordonantei prin procesul deschis la Curtea de Apel. Reprezentantii CSC s-au adresat si CE, sustinand ca s-a incalcat Tratatul de aderare.
Specialistii spun ca ordonanta este neconstitutionalaConsiliul Superior al Comisariatului pentru Societatea Civila a depus, vineri, la Sectia de contencios administrativ si fiscal al Curtii de Apel Bucuresti, o contestatie prin care Guvernul Romaniei este chemat in judecata pentru ca a triplat taxa auto pe masinile second-hand.
Comisariatul pentru Societatea Civila (CSC) a facut contestatia in urma sesizarilor populatiei adresate acestei institutii. CSC considera ca noua taxa incalca Tratatul Comunitatii Economice Europene (CEE) si Constitutia Romaniei. "Triplarea taxei auto pentru autoturismele second-hand incalca un articol din Tratatul CEE, potrivit caruia niciun stat nu poate aplica, pentru produsele din alte state membre, impozite si taxe mai mari decat cele care se aplica produselor nationale similare", a declarat, pentru NewsIn, Ioan Grigore Prodan, comisar general, sef al Consiliului Superior in cadrul CSC. In plus, CSC considera ca, prin adoptarea noii taxe auto, Guvernul a incalcat acquisul comunitar, pentru ca valoarea taxei depaseste valoarea reziduala a autoturismelor second-hand. CSC a solicitat si un punct de vedere din partea Comisiei Europene. "Speram ca, prin actiunea in justitie, sa blocam aplicarea taxei", spune Prodan. Comisariatul pentru Societatea Civila (CSC) este o structura neguvernamentala care si-a inceput activitatea la data de 1 octombrie 2003. CSC are personalitate juridica si functioneaza, ca structura unica, pe principii asemanatoare institutiei Avocatului Poporului si are reprezentante teritoriale in toate judetele tarii si in strainatate.
Potrivit declaratiilor specialistilor in drept constitutional, emiterea unei ordonante de urgenta, in conditiile in care noul Parlament nu este convocat inca, iese din cadrul Constitutiei.
"Din punct de vedere constitutional, adoptarea ordonantei de urgenta nu este un act neconditionat al Guvernului. Pentru ca o ordonanta de urgenta sa fie valida din punct de vedere constitutional, ea trebuie depusa imediat in vederea aprobarii pe masa camerei Parlamentului care sa functioneze de plin drept, noul Parlament nefiind convocat. Parerea mea este ca aceasta ordonanta de urgenta emisa de Guvern este una care iese din cadrul constitutional", a afirmat Ioan Stanomir, prof. univ. de Drept Constitutional.
Intrata in vigoare la 1 ianuarie 2007, taxa de prima inmatriculare a fost vehement contestata de cetateni si oficialii europeni. In urma avertismentelor din luna februarie, potrivit carora Romania trebuia sa gaseasca urgent o solutie astfel incat taxa de prima inmatriculare sa nu mai fie discriminatorie, Comisia Europeana a deschis procedura de infringement, considerand ca s-a incalcat articolul 90 din Tratatul de aderare. O luna mai tarziu, la 23 aprilie a.c., CE decidea sa nu mai trimita Romania la CEJ, dupa ce Guvernul a adoptat noua lege privind taxa auto, sustinand insa ca ne va monitoriza.Ordonanta lui TariceanuOdata cu resimtirea crizei financiare mondiale si in Romania, premierul Calin Popescu Tariceanu a decis triplarea taxei de prima inmatriculare pentru masinile vechi si suspendarea acesteia pentru cele noi. Motivul invocat de premier a fost redresarea industriei auto autohtone, chiar daca potrivit declaratiei sale de interese, postate pe site-ul Guvernului, este inca detinatorul a 85% dintre actiunile ATS (dealer si pana de curand unic importator Citro�n) si membru in Consiliul Director al APIA
Astfel, potrivit ordonantei de urgenta publicate luni in Monitorul Oficial, taxa de prima inmatriculare s-a triplat pentru masinile vechi si chiar pentru unele noi, chiar daca oficialii europeni au avertizat ca taxa ar trebui ridicata si pentru vehiculele uzate Euro 4 inregistrate in UE intre 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 si aduse in Romania dupa acest interval, nu numai pentru cele noi.
Taxa s-a triplat si pentru masinile noi Euro 4 care au motoare mai mari de 2.000 cmc, fiindca noua ordonanta a Guvernului scuteste de la plata doar posesorii de masini cu motorizari sub aceasta cilindree. Pentru ca ordonanta nu prevedea exact data de intrare in vigoare, noua grila de calcul s-a aplicat, initial, incepand de marti, 9 decembrie. A doua zi, insa, la data de 10 decembrie, chiar in ziua in care seful statului a anuntat investitura noului premier, Theodor Stolojan, Guvernul decide, printr-o alta ordonanta de urgenta, ca taxa de poluare auto sa fie triplata din 15 decembrie, iar proprietarii de vehicule care au platit taxa la valoarea majorata incepand cu aceasta saptamana sa isi primeasca inapoi diferenta de bani.Articolul 90 din Tratat stipuleaza ca, un stat membru nu trebuie sa impuna nicio taxa, direct sau indirect, pe bunuri din alte state membre care sa fie superioara ca valoare celei aplicate bunurilor de pe piata interna. De asemenea, Curtea de Justitie Europeana a declarat ca articolul 90 reglementeaza ca un stat membru trebuie sa ia in calcul gradul de uzura a unui autoturism atunci cand aplica o taxa de inmatriculare. In caz contrar, taxa ajunge sa depaseasca nivelul taxei reziduale incorporate in valoarea unor autovehicule similare la mana a doua care sunt deja inmatriculate.Proteste in toata tara impotriva taxei autoIn acest week-end, sute de soferi din toata tara au iesit in strada pentru a protesta inpotriva deciziei Guvernului de a tripla taxa pentru autoturismele si autoutilitarele care nu au Euro 4 si care sunt inmatriculate pentru prima data pe teritoriul Romaniei si al altor state comunitare, incepand cu 15 decembrie. Astfel, zeci de soferi au protestat sambata in Piata Victoriei din Bucuresti impotriva triplarii taxei auto, traficul fiind blocat de politie pe sensul dinspre bulevardele Nicolae Titulescu si Kiseleff spre Guvern. Proteste similare au avut loc in mai multe orase din tara. La Cluj-Napoca, cateva sute de soferi au participat, sambata, la un protest pentru anularea taxei auto, pornind cu masinile in coloana unde soferii au scandat "Jos taxa", "Jos hotii". Pe cateva autovehicule soferii au pus afise cu "Noi ne mancam timpul si sanatatea si parlamentarii isi trag amante si masini de lux", "Taxa auto=prima porcului" sau "Rablele din Occident polueaza mult mai putin decat Daciile noastre". Sute de soferi timisoreni au incercat, sambata, sa blocheze traficul pe DN 69 Timisoara - Arad, protestand fata de triplarea taxei pentru poluare auto. Soferii au impartit initial trecatorilor fluturasi, care informau despre noua taxa auto ce va intra in vigoare de astazi. Ulterior, oamenii au mers cu masinile in fata Prefecturii judetului Timis si au claxonat si au scandat "Jos taxa" si "Hotii, hotii".
La Oradea, sute de protestatari s-au adunat in cursul diminetii in parcarea din Piata Independentei, in cadrul unui miting autorizat. Soferii aveau afisate pe masini mesaje de genul "Ma vinde Guvernul", "De ce sa circulam cu masini noi pe drumuri second-hand?", "Cati pomi s-au plantat din birul luat?".
Totodata, peste 500 de proprietari de masini second-hand din judetul Bistrita-Nasaud au participat, sambata, timp de doua ore, la un miting de protest, manifestatia lor blocand circulatia in municipiul Bistrita. Marsul s-a incheiat cu un miting de o ora in care au fost scandate lozinci antiguvernamentale. La Sibiu, aproximativ 200 de soferi au protestat timp de trei ore fata de triplarea taxei auto, demonstratia desfasurandu-se fara incidente si fara a fi blocate strazi.
Primaria Capitalei va analiza astazi cererea pentru organizarea unui miting impotriva triplarii taxei auto, protestatarii cerand aprobare pentru a desfasura un mars in Capitala, maine, 16 decembrie, intre orele 14 si 18.Redusa la camioane, de trei ori mai mare pentru comerciale usoareTaxa pe poluare auto pentru vehicule comerciale medii si grele, precum si pentru microbuze si autobuze a fost redusa la valorile din iulie, prin ordonanta de urgenta aprobata miercuri de Guvern, dar a fost triplata pentru autovehiculele comerciale usoare cu motoare mai mari de 2 litri, noteaza Mediafax.
Ordonanta Guvernului de saptamana trecuta tripla taxa auto pentru toate vehiculele, cu mentiunea ca cele noi cu motoare mai mici de 2 litri sunt scutite de la plata taxei in perioada 15 decembrie - 31 decembrie 2009.
Prin noul act normativ, publicat joi in Monitorul Oficial, valorile taxei specifice pentru vehicule comerciale medii, grele, pentru microbuze si autobuze au fost modificate si aduse la nivelul de dinainte de ordonanta de saptamana trecuta, calculele fiind facute dupa taxa valabila in intervalul iulie-decembrie.
Pentru vehiculele comerciale usoare formula de calcul ramane aceeasi ca la autoturisme, astfel ca pentru cele noi care au motoare mai mici de 2 litri nu va fi perceputa taxa pe poluare auto, dar cele cu propulsoare mai mari vor fi taxate triplu.
Taxa auto pentru un camion nou cu motor Euro 4 de 8 litri este de 800 de euro, in loc de 2.400 de euro cat prevedea ordonanta de saptamana trecuta. Pentru un motor de aceeasi capacitate cilindrica, dar care este vechi de 4-5 ani si care corespunde normelor Euro 3, taxa auto este de putin peste 1.600 de euro.
Un vehicul cu motor de 8 litri Euro 2 vechi de 9-10 ani are o taxa de 2.720 euro, iar in cazul unui autovehicul cu aceleasi specificatii tehnice, dar care corespunde normelor Euro 1 si are 14-15 ani vechime, cuantumul este de aproape 1.700 de euro. In cazul unui autovehicul mai vechi de 15 ani, cu propulsor de 8 litri Non Euro, taxa este de 3.600 de euro, in conditiile in care o triplare a cuantumului ar fi dus la aproape 11.000 de euro.
Pentru un vehicul comercial usor (cu masa maxima autorizata de pana la 3,5 tone) nou si care are un motor de 2,4 sau 2,5 litri, taxa auto va fi cuprinsa intre 3.800 si 4.000 de euro, dar poate ajunge la 6.400 de euro in cazul propulsoarelor de 3 litri.
Acelasi vehicul utilitar echipat insa cu motor Euro 3 de 2,5 litri va avea o taxa de aproape 7.000 de euro, iar pentru un propulsor mai mare, de 3 litri, tot Euro 3, taxa triplata va trece de 11.000 de euro.
In cazul unui vehicul comercial usor echipat cu un propulsor de 2,5 litri Euro 2 cuantumul se ridica la 7.600 de euro, iar pentru un motor de 3.000 de centimetri cubi (cmc) taxa va fi de circa 13.300 de euro, incepand cu 15 decembrie. Pentru un motor Euro 1 de 3.000 cmc valoarea taxei va trece usor de 7.500 de euro, iar pentru un propulsor de aceeasi capacitate cilindrica, dar Non Euro, cuantumul ajunge la 14.500 de euro.
» vezi articolul original
sursa: 