|
Targul de Craciun din centrul Timisoarei a atras sute de persoane
Zeci de timişoreni s-au adunat ieri seară în centrul oraşului să vadă Târgul de Crăciun inaugurat de Primăria Timişoara şi iluminatul public de sărbători. Cu prilejul Târgului de Crăciun, în centrul istoric al oraşului au fost plasaţi doi brazi înalţi de câţiva metri, iar pentru copii a fost construit un tron şi un om de zăpadă de trei metri. În faţa Catedralei Mitropolitane a fost amenajată o iesle cu personajele Naşterii Domnului. Peste 50 de căsuţe împodobite cu luminiţe şi beteală adăpostesc de la produse de sezon- cozonaci, vin şi must fiert, gulaş la ceaun, colaci secuieşti, până la cadouri şi decoraţiuni de Crăciun. "Am fost la Viena şi m-am documentat şi am vrut să facem la Timişoara acelaşi lucru. Sper ca şi comercianţii să înţeleagă că acele căsuţe trebuie amenajate în stil vienez, cu produse de calitate. Avem şi un site pe care timişorenii pot vedea ce spectacole vor fi în cadrul târgului, de sărbători, iar cu un singur click, pot vedea ce adăposteşte fiecare căsuţă”, a declarat viceprimarul Adrian Orza. Atracţia cea mai mare pentru copii este însă ieslea cu personajele biblice în care au fost aduse şi două oi, care pe toată perioada târgului vor fi păzite de poliţiştii comunitari. Atmosfera de sărbătoare este completată de colindele care răsună la difuzoarele din piaţă. Un trenuleţ adus de la Graz va plimba copii pe corso, zilnic, câteva ore, iar în 23 decembrie, în Piaţa Victoriei îşi va face apariţia Moş Crăciun, într-o sanie trasă de doi reni, antrenaţi la Grădina Zoologică. Spectacolele care se vor da în această perioadă vor conţine muzică gospel, colinde de Crăciun, iar aşteptaţi să cânte sunt Narcisa Suciu şi Victor Socaciu. Târgul a fost inaugurat vineri şi se va încheia după Crăciunul sârbesc, în 12 ianuarie. Iluminatul public de sărbători în centrul oraşului a costat municipalitatea o sută de mii de lei, iar în întreg oraşul - 200 de mii de lei. Sursa: ROL.ro |
|
Nu este nici un comentariu. |














06/12/2008 15:25
Webmaster
319
Printeaza
PDF
Alimentari RSS

