Revolutie in Banat
Data 04/12/2008 18:04  Autor Webmaster  Accesari 926  Limba Global
http://img3.rol.ro/images/2008/12/04_1228327301.jpgEvenimente-soc la Timisoara: dupa ce l-a atacat virulent pe Uhrin, timp de doua saptamani, pentru ca luni sa-i propuna prelungirea contractului pe inca doi ani, Iancu a anuntat marti seara ca a decis sa-l demita pe antrenorul ceh! 

Vestea i-a surprins pana si pe oficialii clubului banatean, uimiti de hotararea lui Iancu, dar mai ales pe suporterii din Timisoara, care anunta proteste dure, inclusiv manifestatii de strada! "Uhrin nu mai poate continua la Timisoara.

Stie el de ce!", a spus, enigmatic, seful clubului. "Iancu trebuie sa plece! Sa lase echipa autoritatilor, pentru ca nu poate decide el pe banii Timisoarei", a replicat Cristian Brancovan, liderul galeriei banatene. Decizia lui Iancu a socat mai ales ca ea a venit la doar o zi dupa ce, la finalul unei intalniri avute cu Uhrin, cehului i s-a propus prelungirea contractului pana in 2012 (actualul expira in 2010), cu un salariu aproape dublu (280.000 de euro pe sezon, cel actual este de 150.000 de euro pe an). Dar, inaintea acestei intalniri, care a avut loc luni, Iancu l-a atacat de cateva ori pe Uhrin, in special dupa meciul cu Dinamo, ba chiar i-a fixat cehului un ultimatum: sase puncte in ultimele trei etape (FC Timisoara a castigat cinci puncte, egal in Ghencea, 2-2 cu Steaua, egal la Urziceni, 1-1 cu Unirea, si victorie acasa cu FC Brasov, scor 4-0). In urma acestor rezultate, FC Timisoara ocupa locul 3 in Liga I, cu 29 de puncte dupa 17 meciuri, insa cu cele sase puncte pierdute la "masa verde", in urma unei decizii venita de la FIFA (ca urmare a unei hotarari a TAS), ar fi fost campioana de toamna! Astfel, Uhrin nu poate fi acuzat din punct de vedere sportiv, in conditiile in care Timisoara a avut cel mai bun tur din istoria fotbalului banatean! "Vom stabili impreuna modalitatea de reziliere a contractului. Pusesem lucrurile la punct, dar totul s-a schimbat luni seara. Vom cauta un antrenor tot de talia lui, poate chiar mai bun", a spus Iancu, adaugand ca despartirea de Uhrin nu se va face cu scandal si ca nu este necesara plata unor compensatii financiare de catre club in cazul rezilierii contractului cu antrenorul ceh. Iancu a afirmat ca Uhrin a fost informat de decizia sa si a precizat ca, in acest moment, nu are nici o varianta pentru numirea unui nou antrenor al echipei. Iancu decide pe bani publici.

La aflarea vestii, galeria "viola" a reactionat promt. Liderul fanilor din Banat, Cristian Brancovan, a declarat ca Marian Iancu ar trebui sa paraseasca gruparea timisoreana si nu antrenorul Dusan Uhrin. "Nu este posibil ca un oras ca Timisoara sa se implice cu bani la aceasta echipa, iar Iancu sa ia decizii de capul lui. Pozitia noastra este ireconciliabila. Singura discutie pe care o mai putem avea cu Iancu este aceea de a vedea conditiile in care ne va preda echipa, deoarece Consiliul Local si Consiliul Judetean au platit trei milioane de euro in conditiile in care cheltuielile totale erau de cinci milioane de euro! Uhrin nu a cerut decat un singur lucru, sa li se dea, lui si fotbalistilor, banii pe care ii merita. Din martie, Iancu nu a mai dat nici un ban la echipa. Daca nu a fost in stare sa plateasca jucatorii, atunci sa plece, nu sa-l gaseasca vinovat pe Uhrin", a spus Brancovan. Acesta a mai afirmat ca il acuza mai mult pe Iancu de blat, decat pe Uhrin. "Daca il acuza pe Uhrin ca ar fi dat meciul cu Dinamo, sa ne aducem aminte de acel 0-0 de la Timisoara, tot cu Dinamo, stie Iancu mai bine despre ce e vorba! Daca e sa acuzam pe cineva de blat, l-am acuza mai mult pe Iancu decat pe Uhrin. Noi nu ne putem compara cu suporterii de la Steaua si Dinamo, pentru ca noi suntem independenti fata de club. Noi chiar am contribuit la bugetul acestui club, deoarece Iancu s-a folosit de banii publici", a precizat Brancovan. Iancu contra Uhrin: tradare sau diversiunePrintre motivele care ar sta la baza demiterii lui Uhrin se regasesc, la nivel de zvon, apropierea cehului de fratii Ioan si Victor Becali, problemele financiare ale gruparii din Banat, situatia incerta privind identitatea clubului (de unde si penalizarea de sase puncte decisa de FIFA), meciul ciudat cu Dinamo, pierdut la scor de forfait, 0-3, chiar pe Stadionul "Dan Paltinisanu", dar si o posibila trecere a lui Marian Iancu la Rapid alaturi de antrenor si de cativa jucatori.

Cel mai apropiat eveniment legat de demiterea lui Uhrin a fost acela ca cehul a urmarit luni seara, in Ghencea, meciul Steaua - Unirea Urziceni, alaturi de fratii Becali, care ii sunt si impresari. Chiar daca nu a spus-o, referindu-se doar la "lipsa de incredere dintre Timisoara si Uhrin", Iancu a dat de inteles ca cehul ar fi negociat chiar trecerea sa la Steaua, din vara. "Nu i-am propus lui Uhrin sa vina la Steaua. Steaua nu cauta antrenor. De-abia si-a pus unul de cinci etape. Eu nu stiu ce este la mijloc. Este exclus ca asta sa fie cauza demiterii lui Uhrin", a spus Victor Becali, surpins si el de demiterea cehului. "Nu am auzit nimic despre demiterea lui. Il cunosc pe Iancu si nu poate fi un om absurd sa il demita pe Uhrin pentru ca a fost la un meci. Uhrin e impresariat de mine. Probabil sunt discutiile si problemele lor interne. A fost o intamplare ca Uhrin a venit la Bucuresti si a venit si la meci. Ce puteam sa ii zic, sa nu vina?" a adaugat Victor Becali. O alta ipoteza este avansata de Alin Popoviciu, membru in Consiliul Director al clubului, din partea autoritatilor locale, care sugereaza ca Iancu pregateste un desant la Rapid. "Exista o discutie sa-l ia Rapidul pe Uhrin si domnul Iancu sa trimita in Giulesti cei mai buni jucatori ai echipei, dar este doar un zvon an acest moment", a "aruncat" Popoviciu ieri. In ceea ce priveste problemele financiare, aici este cunoscut conflictul dintre Iancu si Uhrin. Antrenorul a declarat, mai ales in ultima perioada, ca tensiunile de la echipa pleaca si de la neplata drepturilor financiare ale fotbalistilor.

Dupa meciul cu FC Brasov, Uhrin a spus: "Avem atatea puncte incat ni s-ar cuveni niste bonusuri, iar salariile ar pica bine de sarbatori!". Varianta este sustinuta si de o precizare facuta acum doua saptamani de Gh. Chivorchian, care a recunoscut ca fara infuzia financiara de ultima ora facuta de autoritati FC Timisoara n-ar fi fost programata la ultimele trei etape din cauza restantelor si datoriilor! Prime incompleteO alta problema ar fi legata de cele sase puncte pierdute din cauza lui Iancu, acesta preferand sa raspunde unei hotarari a TAS cu smecherii "made in Romania". Uhrin ar fi primit asigurari ca punctele vor fi recuperate, astfel ca el si fotbalistii sa incaseze banii cuveniti pentru clasarea pe primul loc, si nu pe cei promisi pentru locul trei (nici acestia primiti in totalitate). In fine, meciul cu Dinamo, catalogat dubios de mai multe persoane importante din fotbalul romanesc, ar putea fi un alt motiv al rupturii. Chiar daca, voalat sau nu, il acuza pe Uhrin ca a facut prost echipa la acel meci, Iancu este vazut ca principal regizor in cazul unui aranjament. Pe forumurile fanilor timisoreni se vorbeste chiar de faptul ca Ovidiu Tender, interesat de preluarea clubului, ar fi renuntat la afacerea cu Iancu atunci cand ar fi fost informat ca nu poate castiga meciul cu Dinamo! Curios este ca Iancu a revenit la echipa cu o saptamana inaintea meciului cu Dinamo, facand si o declaratie ciudata: "Dinamo este pe val, Timisoara este in regres!". Asta in conditiile in care echipa din Banat tocmai batuse campioana CFR si era neinvinsa de 11 meciuri!

AR RAMANE Cehul s-a prezentat ieri dimineata la antrenament, dar dupa amiaza a confirmat ca va pleca. "Nu am remuscari pentru ca am fost la meci, e numai un pretext. Nu am primit alte oferte. Este o problema complexa, in principal un dezacord cu domnul Iancu. Desi nu s-a semnat inca nimic, voi parasi echipa in proportie de 99 la suta", a declarat Uhrin. Acesta a negat ca ar avea contacte cu Steaua sau cu alt club din Romania, precizand ca are oferte din Cehia.

La raport
Reprezentantii Consiliului Judetean Timis si ai Consiliului Local Timisoara, care sustin clubul cu aproape 3,5 milioane de euro anual, au anuntat ca vor ca Marian Iancu sa le explice motivele care au stat la baza deciziei de a renunta la Dusan Uhrin. Oficialitatile locale au dat asigurari ca il sustin pe antrenorul ceh, pe care il considera "un foarte bun antrenor" si "artizanul parcursului excelent al echipei in acest sezon". "Ii cer lui Iancu, patronul vremelnic al acestui club, sa regandeasca aceasta masura, pentru ca este de natura sa nemultumeasca si sa arunce o umbra de neincredere. Cer primariei si Consiliului Judetean, care furnizeaza milioane de euro la club, sa isi ia rolul in serios si sa intervina. Atrag atentia acestui investitor ca suntem din Timisoara, nu din Bucuresti!", a declarat, pentru "Banateanul", prefectul Ovidiu Draganescu. Oracolul Dragomir Seful LPF a anticipat scandalul de la Timisoara acum doua zile, cand a facut cateva declaratii interesante. "Ma asteptam la actuala ordine a primelor trei locuri din campionat. Timisoara, daca nu era penalizata cu sase puncte, unde era acum? De asemenea, Unirea Urziceni este o echipa foarte buna. Nu cred insa ca cele doua echipe vor ramane pe aceleasi pozitii si in retur, nu pot sa va spun de ce, dar o sa vedeti ca asa va fi!", a spus Dumitru Dragomir, care s-a referit, tot acum doua zile, si la o eventuala sosire a lui Uhrin in Ghecea: "E posibil!". Chivorchian resemnat

Presedintele executiv al banatenilor a declarat ieri ca Uhrin a fost demis de catre Iancu, precizand ca nu stie ce sanse mai sunt ca cehul sa mai continue la conducerea echipei. "Uhrin a fost demis. Am vorbit cu jucatorii si i-am informat ca ei sunt sub contract cu clubul si trebuie sa se pregateasca. Nu stiu ce sanse mai sunt ca Uhrin sa continue. Eu trebuie sa raman la echipa chiar daca pleaca Uhrin, pentru ca trebuie sa gestionam cat mai bine aceasta perioada", a precizat Gheorghe Chivorchian. Pagina realizata de Marius GHERGHE



» vezi articolul original


sursa:

Nu este nici un comentariu.