Tinerii cu vârste între 18 şi 25 de ani vor primi o călătorie CFR dus-întors gratuită, către şi dinspre localitatea de domiciliu, în perioada 28 noiembrie – 1 decembrie, pentru a putea vota la alegerile parlamentare din 30 noiembrie, a decis astazi Guvernul. "Măsura a fost adoptată pentru a facilita exercitarea dreptului de vot al tinerilor care urmează o formă de învăţământ de stat sau particular acreditat, sau care îşi desfăşoară activitatea într-o altă localitate decât cea de domiciliu sau care, din anumite motive, nu se găsesc în localitatea de domiciliu în ziua alegerilor", se arată în comunicatul remis de Guvern.
Călătoria se va face cu trenul rapid, la clasa a II-a, iar biletul de călătorie va fi eliberat la casele de bilete ale staţiilor şi agenţiilor de voiaj în baza actului de identitate. Beneficiarii vor fi obligaţi să procure atât biletul pentru drumul dus, cât şi pentru întoarcere. Călătoria de întoarcere se poate efectua doar în zilele de 30 noiembrie sau 1 decembrie. Pe biletul de călătorie eliberat va fi menţionat numele şi prenumele beneficiarului, codul numeric personal, seria şi numărul actului de identitate şi localitatea de domiciliu din actul de identitate.
Operatorii de transport feroviar care asigură transportul acestor categorii de persoane vor prezenta la Ministerul Transporturilor - Direcţia Generală Economică şi Buget - o situaţie a călătorilor care au beneficiat de această gratuitate, în baza căreia vor recupera contravaloarea biletelor de la Ministerul Transporturilor.
Sursa:
ROL.ro