Un gand bun inainte de alegerile parlamentare 2008
Data 21/11/2008 13:14  Autor Webmaster  Accesari 272  Limba Global
http://www.rgnpress.ro/images/stories/2008/trim-4/vot4.jpgIn acest moment cand alegerile parlamentare din ROMANÍA sunt foarte aproape, despartindu-ne de ele doar cateva zile, considerandu-le de fapt si un act de vointa si sensibilitate, nu-mi vin in minte de aceasta data doar multitudinea aspectelor destul de tragicomice din operele maestrului CARAGIALE,care cu multa dibacie scriitoriceasca ne-a redat aspectul moral al individului in prejma si-n timpul alegerilor din acele vremuri.

Desigur ca si pe atunci au existat o seama de partide politice, dornice ca de altfel toate aceste entitati sa ajunga cat mai curand in scaunul puterii de la Bucuresti; uneori pe cale cinstita, alteori pacalind lumea cu tot felul de promisiuni, unele mai desantate ca altele. Numai ca, noi, se presupune ca traim azi intr-o altfel de lume, suntem cu ceva mai favorizati de soarta sa zicem si ne-am dat seama ca teatrul, schitele si nuvelele caragialiene nu sunt atat de distructive atunci cand scot in evidenta importanta figurii umane in participarea la actul de votare, din contra, printre randuri intotdeauna se simte indemnul cuiva, ori gandul unuia sau altuia de a-si pune degetul pe foaia aceea ce reprezinta chiar buletinul de vot, de a alege pe cineva, bun ori poate rau, care pana la proba contrarie nu-si dezvaluie adevaratele intentii, ramanandu-i celui in cauza doar    speranta ca este reprezentat in parlamentul tarii si ca daca o fi...se va alege cu o viata mai buna.
Pana in zilele noastre lucrurile nu s-au prea schimbat. Poate numai forma lor, metodele, insa, eu am scris aceste randuri gandindu-ma la NOI cei ce traim in plina actualitate si totodata inconjurati de ceata departarilor si de acele scaune pe care se vor aseza cei care-i vom alege, ce pot sa ne pazeasca destinele sau sa ni le distruga si totusi am inteles ca esenta succesului sta in putrea noastra de vointa si unitate, de aceea m-am apropiat cu aceste cuvinte de domniile voastre, insistand sa participam la vot, descarcandu-ne dorintele pe acea foaie de hartie care nu-i altceva decat o reprezentare a propriei noastre persoane, cu dorintele, necazurile, bucuriile si realizarile fiecaruia dintre noi.
Alaturi de acordurile imnului national "DESTEAPTA-TE ROMANE" as dori ca noi toti sa ne simtim ca suntem cu adevarat cetateni ai EUROPEI si mai ales ca 30 Noiembrie poate sa constituie un pas inainte al tarii noastre spre libertate si democratie
(Un gand asternut pe hartie, in preajma alegerilor, de Gheorghe Vintan, Presedintele Asociatiei Culturale Juan Ramon Jimenes – Lucian Blaga din Comunitatea Madridului, Spania)

Sursa: www.rgnpress.ro
Nu este nici un comentariu.