|
12 ortaci si-au pierdut viata si 13 au fost raniti in mina mortii de la Petrila
Cea mai mare catastrofa miniera din ultimii ani a avut loc sambata la explotarea de carbune de la Petrila. Cel putin 12 ortaci si salvatori au murit si alti 13 au fost raniti, sambata, in urma mai multor explozii care s-au produs la mina din Valea Jiului. Prima explozie, de mai mare amploare, s-a soldat cu 8 morti, iar cea de a doua, care a avut loc la cateva ore, a mai adus inca patru decese. Printre victime se numara si membri ai echipelor de salvatori. Opt raniti, care au arsuri pe mare parte din corp, au fost dusi la spitalul din Petrosani sambata dupa-amiaza. Majoritatea minerilor au suferit arsuri de gradul 3 sau 4, intoxicatii cu fum si fracturi. Sase mineri au suferit operatii. Se pare ca exploziile au fost cauzate de acumulari de gaz metan la aproape 1.000 de metri adancime. Purtatorul de cuvant al Parchetului General, Robert Cazanciuc, a anuntat ca trei procurori de la Parchetul de pe langa Curtea de Apel Alba vor ajunge la Petrila si vor deschide o ancheta pentru a vedea cine se face vinovat de acest incident. Se pare insa ca incidentul de sambata nu a fost primul, o explozie similara avand loc si vineri, la mina din Petrila, o cauza posibila fiind, de asemenea, acumularile de gaze, sustin surse citate de Antena 3. Atunci singura persoana ranita a fost seful de tura, care a fost dus la spitalul din Petrosani, dar nu a necesitat internare. In aceste conditii, exploziile ucigase de sambata puteau fi prevazute si preintampinate, iar vietile minerilor ar fi fost salvate. Presedintele Traian Basescu a decis sa plece la Petrila sambata seara. Seful statului a luat un elicopter si a zburat in Valea Jiului. Primul-ministru Calin Popescu Tariceanu s-a interesat imediat care este situatia de la mina si care este necesarul de sprijin. A anuntat ca Guvernul va ajuta familiile minerilor care au murit in cele doua explozii. Ulterior, premierul a transmis condoleante rudelor victimelor din Petrila si a solicitat ministrilor Economiei, Muncii si Internelor sa sprijine eforturile de salvare si a facut un grup de coordonare care sa se deplaseze de urgenta in zona. Grupul este condus de secretarul de stat din Ministerul Economiei si Finantelor, Viorel Palasca. Si ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a plecat sambata seara spre Petrila, iar ministrul Muncii, Mariana Campeanu, va ajunge la Petrila abia duminica dimineata, insa sustine ca la mina se afla deja Inspectia Muncii, pentru a face investigatii asupra cauzelor care au determinat explozia. Si ministrul de Interne, Cristian David, a plecat de urgenta sambata seara spre Petrila chiar din platoul unei emisiuni televizate. Sursa:Ziare.com, Foto:Mediafax |
|
Nu este nici un comentariu. |














17/11/2008 15:46
Webmaster
211
Printeaza
PDF
Alimentari RSS

