Majoritatea romanilor nu ar lucra in invatamant nici daca salariile ar creste cu 50%
Data 06/11/2008 13:59  Autor Webmaster  Accesari 192  Limba Global
http://hal.rol.ro:8080/stiri.rol.ro/images/multithumb/thumbs/b.300.300.16777215.0.stories.profesori_cancelarie.jpg

Majoritatea românilor, mai exact 70% dintre ei, nu ar accepta un loc de muncă în învăţământ nici dacă salariile cadrelor didactice vor fi majorate cu 50%, potrivit unui sondaj, citat de NewsIn.




Din rândul celor care refuză nu ar lucra în învăţământ, 65% sunt persoane care îşi caută un loc de muncă, iar restul de 5% sunt persoane care nu ar renunţa la serviciul actual pentru unul la catedră. Cei mai mulţi dintre cei care nu ar accepta să lucreze în învăţământ , un procent de 80%, sunt tineri cu vârste între 18 şi 35 de ani. Dintre cei care au spus că ar lucra în învăţământ, 75% au peste 35 de ani.

Potrivit aceluiaşi sondaj, mai mult de jumătate dintre cei care au răspuns că ar lucra în învăţământ, mai precis 67%, sunt femei.

"Motivele pentru care nici persoanele care îşi caută un loc de muncă nu ar accepta să lucreze în învăţământ ţin, pe de o parte de stresul pe care îl presupune lucrul cu copiii, contactele cu părinţii acestora şi necesitatea unei continue formări profesionale, şi pe de altă parte, vinovate sunt veniturile mici, care, pentru un profesor debutant, nu depăşesc 800 de RON", explică psihologul Clara Ruse.

Sondajul a fost realizat în perioada 30-31 octombrie, pe un eşantion de 4.000 de persoane.

În prezent, cadrele didactice se pregătesc pentru grevă de avertisment şi grevă generală, pentru a protesta faţă de amânarea legii prin care salariile ar urma să fie majorate cu 50%.


Sursa: ROL.ro
Nu este nici un comentariu.