Presa suedeza elogiaza poezia romaneasca
Data 01/11/2008 14:06  Autor Webmaster  Accesari 353  Limba Global
http://www.rgnpress.ro/images/stories/2008/trim-4/articol-presa-suedeza.jpgIn editia sa din 29 octombrie, prestigiosul cotidian suedez Svenska Dagbladet recenzeaza ultimul numar al revistei Lyrikvannen, dedicat poeziei romanesti, vorbind la superlativ despre poetii romani, de la modernisti la contemporanii Mircea Cartarescu si Ioan Es. Pop, transmite Romanian Global News.

„Romania are o istorie stralucita ca tara creatoare de poezie, cu un modernism care a influentat intreaga Europa”, scrie Michel Ekman, autorul articolului intitulat „Romania – o tara cu o poezie stralucita”. Ekman trece in revista continutul Lyrikvannen, de la eseul „eruditului astru Mircea Cartarescu”, la o prezentare a atelierului de traducere romano-suedez organizat in martie 2008 de Institutul Cultural Roman de la Stockholm, Fundatia de Poezie Mircea Dinescu si Centrul Cartii.
Infiintata in 1954, Lyrikvannen este cea mai veche si mai importanta revista de poezie din Suedia. Revista are 6 numere anual si un tiraj de 2 000 ex. Numarul consacrat poeziei romanesti cuprinde un eseu despre poezia romaneasca contemporana semnat de Mircea Cartarescu, un jurnal al atelierului de poezie romano-suedez redactat de poeta suedeza Ida Börjel, un eseu despre avangardismul romanesc semnat de Dan Shafran, precum si traduceri in limba suedeza din versurile poetilor Nina Cassian, Mircea Cartarescu, Denisa Comanescu, Mircea Dinescu, Adela Greceanu, Claudiu Komartin, Gherasim Luca, Gabriela Melinescu, Gellu Naum, Ioan Es. Pop, Dan Sociu, Nichita Stanescu, Virgil Teodorescu, Tristan Tzara, Urmuz si Elena Vladareanu. Revista este ilustrata cu desene realizate de artistul Dan Perjovschi. Numarul tematic despre poezia romaneasca a fost lansat la Targul de Carte de la Göteborg, la standul ICR Stockholm.

Sursa: www.rgnpress.ro
Nu este nici un comentariu.