|
Jurnalul unui roman in UK
 E toamna din nou si sufletul meu de imigrant roman in capitala britanica se chinuie tot mai des in ultima vreme cu intrebarea: "Sa plec sau sa mai raman ?" In toiul tumultului economic, al picarii burselor si al prabusirii bancilor britanice, sufletul meu totusi nu vrea sa se racordeze la ce se intampla aici. Desi multe s-au schimbat anul acesta fata de cei precedenti, la mine toamna aceasta se da din nou aceeasi batalie. " Sa ma intorc acasa, sau sa raman la Londra ? " este intrebarea cu care ma joc de cand m-am intors ultima data inapoi de acasa. Poate sunt de vina crizantemele din vazele de cristal pe care le vad la dejunurile de business in Kensington. Imi aduc aminte de peronul din Bucuresti unde ma striga un suflet drag in urma cu ceva timp, oprind trenul in gara pentru a imi aduce un buchet de o suta de crizanteme, fara cristale ce e drept, si totusi atat de induiosatoare. Se pierd locuri de munca, se scumpesc chiriile londoneze si lumea arata deprimant. Si totusi, acum bat la pas Sloane Street-ul pe acelasi drum pe care mergeam eu amarata in urma cu patru ani, la munca mea de ospatarita zambind. O fi ironia sortie, dar sunt mai vesela decat patronii de restaurante si managerii boutique-urilor de diamante care nu au vanzari si sunt posomorati. Lumea businessului este in stare de soc. Cine este urmatorul pion care va cadea, pare a fi intrebarea clar intiparita pe chipurile crispate ale oamenilor de afaceri londonezi. Personal, castigurile mele se inmultesc asa ca nu ma simt afectata de credit crunch. Dar bunele maniere specifice societatii londoneze in care m-am integrat cu success fara sa imi pierd sufletul de romanca conform retetei integrarii, nu imi dau voie sa zambesc, sau sa discut de amorul artei despre bucurii. Trebuie sa ne vaitam, sa vorbim despre economii, despre investitiile irosite si despre starea critica a politicii britanice. In spiritul societatii civice nu avem voie sa ne permitem luxul de a ne bucura de lucrurile marunte ale vietii. Stiu ca mai nou romanii care nu si-au gasit un rost pe aici pleaca acasa. Se spune despre campania de a convinge romani sa se intoarca acasa pe care guvernul Romaniei o poarta in acest an electoral ca are rasunet pe meleagurile britanice. O simpla coincidenta a sortii: pleaca cei care raman fara un loc de munca, optand sa isi foloseasca banii din buzunar pentru a plati incalzirea centrala la casele din tara in aceasta iarna. Mai bine isi permit cateva lemne de foc in plus acasa, decat sa plateasca salteaua inchiriata la Londra si ziarul cu mica publicitate in care tot spera in zadar sa gaseasca un loc de munca. Iau pranzul azi cu un vechi prieten la restaurantul "meu italian " din Knightsbridge, localul in care am slujit pe vremuri pentru a surpavietui ca ospatarita. Cu multa exuberanta ma invita sa particip la Conferinta studentilor romani de la sfarsitul lunii. Oportunitatile tinerilor romani scoliti pe banci britanice in noua Romanie este tema centrala a evenimentului. Zambesc ironic, cu gandul ca in sfarsit, tara mama s-a desteptat. Dupa ani indelungati in care a ignorat fiii sai plecati la studii pentru un trai decent, acum ii accepta sau mai bine zis ii invita inapoi. " Veniti acasa, unde e cald si bine !" pare sa fie mesajul venit de la Bucuresti. In locul acestor bursieri m-as intreba : " Venim, dar ce ne astepta la linia de sosire? ". Pentru mine acest apel teatral ar fi ultimul motiv care m-ar determina sa plec acasa. Sunt alte constatari care ma determina sa iau o decizie, ii explic eu amicului meu. Una dintre cele mai importante este ca ... tineretea nu dureaza o vesnicie. As putea, ca multe alte prefacute sa ma indragostesc de un viitor sot englez, cu o cariera formidabila si un cont bancar de invidiat. Dar certitudinea viitorului va deveni o necunoscuta in jocul caderii libere a economiei britanice. Asa ar ramane si indragosteala mea o posibila iluzie pe termen lung. In toiul explicatiilor mele vad ca ospatarita care imi aduce Brandy-ul cu care imi inchei dejunul, zambeste ascultandu-ma. Este o romanca pe care o apreciez si o stimez. As paria ca ea, ca si mine, isi va arunca intr-o buna zi sortul de ospatar si va pleca sa cucereasca Londra. Parca si vad aceasta clipa! Si mai apoi, cand va reusi, poate se va imbarca pe trenul ce o va duce si pe ea inapoi, acasa! Sursa: www.romaninuk.net Ana Miller |
29/10/2008 17:53 
Webmaster 
551 
Printeaza
PDF
Alimentari RSS
|
Nu este nici un comentariu. |
