Euro coboara sub pragul de 3,6 ron
Data 22/10/2008 13:32  Autor Energetick79  Accesari 262  Limba Global
Moneda naţională a inversat tendinţa de depreciere înregistrată de dimineaţă şi se aprecia la jumătatea zilei, pe fondul vânzărilor de euro ale străinilor, iar Banca Naţională a României (BNR) a afişat o rată de referinţă de 3,5909 lei/euro, în scădere cu 2,98 bani.

 

"Leul este din nou singura valută din regiune care se apreciază, celelalte monede înregistrând pierderi în raport cu euro. După decizia băncii centrale a Ungariei de majorare a ratei dobânzii de politică monetară cu trei puncte procentuale, investitorii se aşteaptă la o măsură similară din partea BNR", a declarat dealerul unei bănci.

Cu puţin înainte ca BNR să afişeze cursul de referinţă, ordinele de vânzare de valută ale străinilor au coborât cotaţiile până la un minim de 3,5880 lei/euro.

În jurul orei 13:05, transferurile se perfectau la 3,5900-3,5925 lei/euro.

Primele tranzacţii au fost realizate la 3,6400 - 3,6420 lei/euro, mai sus decât cotaţiile de la finele şedinţei anterioare, de 3,6370-3,6390 lei.

Ulterior, rata de schimb a continuat să crească şi a atins un maxim de 3,6450 - 3,6470 lei/euro, însă apoi paritatea a coborât la un minim de 3,6320 - 3,6350 lei/euro, pentru ca în jurul orei 10:20 să revină la 3,64 - 3,6430 lei/euro.

BNR a publicat marţi o rată de referinţă de 3,6207 lei/euro, cu 4,84 bani mai mică decât nivelul din ziua anterioară.

Băncile au afişat miercuri dobânzi de 18,89 - 57% pentru depozitele cu scadenţa la o zi, de 18,91 - 57% pentru cele cu scadenţa la două zile, în timp ce pentru depozitele plasate sau atrase la o săptămână ratele s-au situat între 15,96% şi 46,19%.

În jurul orei 12:25, jucătorii locali nu mai realizau operaţiuni pe piaţa monetară ca urmare a dobânzilor foarte mari, însă cererea străinilor pentru moneda naţională continua să fie ridicată, ceea ce a determinat creşterea ratelor la contractele swap până la 500% pe an.


sursa:mediafax.ro

Nu este nici un comentariu.