Renate Weber prezenta din nou la Roma
Data 23/09/2008 22:44  Autor Admin  Accesari 730  Limba Global
http://www.realitateadinitalia.com/images/news/2450.jpg

Delegatia Comisiei LIBE (Libertati Civile, Justitie si Afaceri Interne) a Parlamentului European care a vizitat Roma, in perioada 18-19 septembrie 2008, cu scopul, printre altele, de a evalua masurile privind recensamantul celor care locuiesc in “taberele de nomazi” si situatia din acele tabere din Italia, urmeaza sa intocmeasca un raport ce va fi prezentat Parlamentului European.



a prezentam opinia europarlamentarei PNL Renate Weber (ALDE), care a facut parte din delegatie:

 

“Felul in care masurile de urgenta au fost puse in practica, mai ales la Napoli, a fost regretabil – noi consideram chiar ca a fost inadmisibil, pentru ca persoanelor li s-au luat date care nu au legatura cu o carte de identitate: amprente digitale, date privind etnia si religia. In acelasi timp, trebuie notat ca dupa Rezolutia Parlamentului European, Ministrul de Interne italian a elaborat Recomandari privind felul in care trebuie efectuat recensamantul, recomandari care au intrat in vigoare la 27 iulie. Dupa aceasta data, situatia s-a schimbat, in sensul ca recenzarea nu s-a mai facut de catre carabinieri, ci de Crucea Rosie, pe baza consimtamantului persoanelor si fara amprentare digitala si nu s-au mai inregistrat plangeri din partea ONG-urilor“.

 

Raman insa cateva intrebari fara raspuns sau la care s-au primit raspunsuri nemultumitoare, explica Renate Weber :

 

1. In ce anume a constat urgenta care a determinat acest asa-zis recensamant? Invocarea unei legi care iti permite sa iei astfel de masuri in cazul unor catastrofe naturale are doar rostul de a gasi o baza legala, dar in mod concret nu au fost aduse argumente care sa sustina urgenta.

 

2. Este neclar, pana la urma, care este finalitatea acestui recensamant. Daca obiectivul era exclusiv unul social, asa cum spun autoritatile italiene, mai ales asigurarea scolarizarii copiilor, este evident ca nu exista nicio schimbare, nicio ameliorare si ca nu exista, in acest moment, nici macar o viziune despre ce s-ar putea face in viitor. Totul este in stand-by pana la finalizarea recensamantului, pe 15 octombrie.

 

3. Nu este clar deloc ce s-a intamplat cu datele culese intre lunile mai si iulie, cand romii, inclusiv copiii, au fost amprentati, felul in care au fost folosite aceste date, daca au fost folosite, de exemplu pentru identificarea unor eventuali infractori - pentru ca asta vine in contradictie si cu legea italiana si, evident, cu legislatia europeana. Legea italiana sanctioneaza chiar penal culegerea si folosirea datelor altfel decat ea permite. Conform Recomandarilor Ministrului de Interne, aceste date trebuiau distruse, dar nimeni, dintre autoritatile cu care am discutat, nu a confirmat distrugerea lor, evitand de fapt raspunsul.

 

4. Ramane iarasi un mare semn de intrebare daca este in mandatul Crucii Rosii sa culeaga astfel de date la solicitarea autoritatilor, sa mearga si sa recenzeze niste tabere pe care le considera ca fiind de nomazi , pentru ca autoritatile le numesc in felul acesta, ele fiind in acele locuri de decenii si locuite exclusiv de romi. Si nu este foarte clar, pana la urma, nici macar ce se intampla cu datele pe care Crucea Rosie insasi le culege, chiar daca aceasta culegere se face cu consimtamantul
persoanelor.“

 

Mirela Rus
Biroul de Presa Renate Weber

Nu este nici un comentariu.