Imigrantii someri sunt platiti sa plece din Spania
Data 05/09/2008 14:56  Autor Admin  Accesari 399  Limba Global
http://www.ziare.com/_files/Image/news/405/tb_240_404594_0809_Celestino_Corbacho1.jpgUn nou proiect guvernamental potrivit caruia imigrantii someri vor primi ajutorul de somaj pe doi ani, in doua transe, va fi lansat luna aceasta in Spania.

Intrucat imigrantii veniti, in special din regiunile Africii de Nord, America Latina sau Europa de Est, in Spania s-au orientat catre zona constructiilor, cei mai multi someri vin din acest domeniu, relateaza Ziarul Financiar, in varianta sa electronica.

Fisurile aparute pe piata imobiliara din Spania subrezesc inca de la inceput noile proiecte din constructii.

Cei care nu vor avea sansa sa-si gasesca din timp locul intr-un proiect, vor trebui sa se multumeasca cu circa 18.000 de euro, cu conditia de a sta departe de Spania timp de trei ani.

Potrivit estimarilor,in decurs de mai bine de zece ani, populatia de imigranti a Spaniei a crescut uimitor de mult, cu 800% si spaniolii incep sa reactioneze.

"Cand rata somajului creste alarmant in toate sectoarele de activitate, anumiti spanioli se plang de faptul ca imigrantii incep sa profite de banii pe care ii obtin ca someri." , sustine economistul Pedro Schwarz.

In ultimele 12 luni numarul imigrantilor care solicita ajutor de somaj a crescut cu 81%, ajungand la 178.230 de persoane in iulie 2008.

"Ceea ce incercam noi sa facem este sa legam imigratia de piata de munca", afirma Celestino Corbacho, ministru al muncii si al imigratiei in guvernul spaniol.

" Este nevoie de doi sau trei ani pentru ca economia sa se redreseze, asa ca noi suntem de parere ca e bine sa le oferim oamenilor mai multe posibilitati. Daca un muncitor se afla in posesia a aproximativ 10.400 de euro, acesti bani ar putea sa ii ofere mai multe oportunitati in tara sa de origine decat in Spania.", a adaugat ministrul.

Asociatiile imigrantilor nu privesc cu ochi buni proiectul de lege spaniol si declara transant ca imigrantii sunt fortati sa se intoarca in tarile de origine dupa ce au fost exploatati.

"Ne simtim ca si cum am fi folositi. Atunci cand au avut nevoie de forta de munca ieftina, ne-au deschis larg usile. Insa acum, cand nu mai au nevoie de noi, ne spun pur si simplu la revedere si se asteapta sa ne intoarcem in tarile noastre de origine.", a declarat Washington Tobar de la Fundatia spaniolo-ecuadoriana din Madrid.

"Chiar daca guvernul ne-ar da 20.000 sau 30.000 de dolari, suma nu este suficienta pentru a porni o afacere odata intorsi acasa", explica un imigrant,tata a doi copii,Leonardo Ramirez.

 

Sursa: Ziare.com
Nu este nici un comentariu.