La final de sezon estival, reprezentanţii Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc au declarat că cel mai bine stă turismul montan, cu o creştere de 900.000 de persoane faţă de 2007, ceea ce înseamnă mai mult cu 20%.
Pe locul doi se află turismul pe litoral, cu o crestere de 800.000 de turişti. Turismul de sănătate a înregistrat şi el o creştere comparativ cu anul 2007 de 630.000 de persoane, echivalentul a 10 procente. În timp ce turismul românesc câştigă tot mai mult teren, destinaţiile externe nu mai sunt atât de atractive pentru români.
Potrivit Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, în 2008 numărul celor care au optat să plece în vacanţă la bulgari sau la spanioli, a scăzut cu 10, respectiv 12%. În schimb, românii s-au arătat interesaţi de destinaţii precum Turcia şi Grecia, unde s-au înregistrat creşteri faţă de 2007, de 20 pînă la 30%.
Din datele prezentate, reiese clar că turismul românesc este de la an la an mai bine cotat. Cu toate acestea, situaţia ar fi şi mai bună, dacă ar exista o politică de promovare a turismului intern, dacă s-ar face investiţii în infrastructura de transport a României şi, nu în ultimul rând, dacă ar creşte calitatea serviciilor şi ar fi eliminat turismul la negru.














03/09/2008 17:57
Admin
251
Printeaza
PDF
Alimentari RSS
Apetitul românilor pentru destinaţiile de vacanţă autohtone este tot mai mare. Anul acesta, turismul montan a fost vedeta destinaţiilor de vacanţă preferate de români, în timp ce numărul de turişti care s-au îndreptat spre Bulgaria sau Spania a scăzut considerabil, potrivit raportului dat publicităţii de Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc.

