7 dintr-o lovitura
Data 18/08/2008 16:06  Autor Energetick79  Accesari 273  Limba Global
 O tâ­­nără din Egipt a născut şapte co­­pii după un tratament de fertilizare:

Familia Khamis este mai bogată de sâmbătă nu cu unul, doi sau trei copii, ci cu şapte. Medicii de la maternitatea El-Shatbi din Alexandria au declarat că, deşi sunt foarte mici, cei patru băieţei şi trei fetiţe au şanse bune de supravieţuire.



Născuţi prematur, cei şapte bebeluşi au fost plasaţi în incubatoare, dar viaţa lor nu este în pericol. “De-abia aştept să-i ţin în braţe. Până acum, i-am văzut doar la televizorul din salon”, a declarat pentru AP Ghazala Khamis, 27 de ani. Fericita mămică vrea să alăpteze “măcar o mică parte” din bebeluşi.

Doctorul Emad Darwish, cel care a efectuat operaţia de cezariană, a declarat că micuţii au între 1,4 şi 2,7 kg şi sunt sănătoşi. Ghazala, care mai are trei fete, a vrut cu totdinadinsul să aibă şi un băiat. Din acest motiv a urmat un tratament de fertilizare. “Ştiam că e posibil să apară o sarcină multiplă, dar în nici un caz nu ne aşteptam la şapte”, a declarat Khamis Khamis, fratele mamei eroine.

În urmă cu câteva luni, medicii care urmăreau sarcina femeii au anunţat că e posibil ca tânără să aibă chiar nouă bebeluşi în pântece. Până la urmă, această informaţie a fost dezminţită.
Familia Khamis se teme acum că nu va avea banii necesari îngrijirii celor şapte copii. Ministerul Sănătăţii din Egipt a anunţat ieri că va asigura, timp de doi ani, hrana şi scutecele micuţilor.

Recordul e de opt copii

Pe 20 decembrie 1998, o femeie din Texas a adus pe lume, prin cezariană, opt copii, şase fete şi doi băieţi. Din păcate, unul din micuţi nu a rezistat decât câteva ore, însă ceilalţi şapte au supravieţuit şi s-au dezvoltat normal. Este cazul de octupleţi cu cea mai mare rată de supravieţuire. În 1999 şi 1971 s-au înregistrat naşteri de nonupleţi, 9 copii, dar nici unul din bebeluşi nu a supravieţui:

  • Aici au locuit cei şapte micuţi Aici au locuit cei şapte micuti
  • Ea este femeia care a născut opt copii  Ea este femeia care a nascut 8 copii...




sursa:click.ro

Nu este nici un comentariu.