Peste 1.200 de spectatori la Timisoara, la concertul de debut al lui Costel Busuioc
Data 13/06/2008 13:51  Autor Admin  Accesari 772  Limba Global
Foto: RompresPeste 1.200 de timişeni au asistat, aseara, în sala Filarmonicii Banatul din Timişoara, la concertul de debut al lui Costel Busuioc, transmite NewsIn.

Concertul a început puţin după ora 19.30, cu şase piese interpretate de Orchestra Filamornicii Banatul, după care a fost citit un mesaj de mulţumire al Mitropolitul Banatului, ÎPS Nicolae Corneanu, citit de consilierul Mitropoliei Banatului, Zaharia Peleş.

Costel Busuioc a interpretat patru piese dintre cele pe care le-a cântat la concursul "Hijos de Babel" pe care l-a câştigat în Spania şi care sunt cuprinse în primul său album intitulat "Costel". Imediat după concert, el a înmânat diplome de merit şi cărţi celor 20 de elevi premianţi din localitatea familei sale, Ghilad, care au participat gratuit la eveniment. Doi dintre cei premiaţi au fost chiar copiii lui, Tabita şi Natanael.

Concertul din Timişoara, primul său concert de altfel, i-a adus lui Costel Busuioc şi primii bani câştigaţi din cântat, aproximativ 2.000 de euro.

Costel Busuioc va mai concerta pe 29 iunie la Bucureşti, la Sala Palatului, iar în cursul acestei veri va mai susţine trei concerte împreună cu Julio Iglesias.

Costel Busuioc a devenit cunoscut după ce, în primăvara acestui an, a câştigat concursul “Hijos de Babel” din Spania. El plecase acolo ca să lucreze în construcţii, pentru că nu avea bani ca să îşi întreţină familia. Câştigarea concursul din Spania i-a adus un contract cu Sony BMG.


Sursa: ROL.ro
Nu este nici un comentariu.