SUA nu ne fac concesii pentru vize
Data 19/04/2008 14:00  Autor Admin  Accesari 364  Limba Global
Autoritatile americane considera ca nu exista motive pentru ca "aliatii si prietenii" romani sa fie scutiti de vize in mod preferential Ambasadorul american la Bucuresti , Nicholas Taubman, si Richard Barth, secretar de stat adjunct pe probleme de securitate interna, aflat in Romania pentru a discuta despre "Visa Waiver" (programul pentru ridicarea obligativitatii vizelor pentru SUA), i-au avertizat pe romani sa nu se astepte la tratament preferential in ceea ce priveste scutirea de vize.

"Criteriile sunt aceleasi pentru fiecare tara", a declarat Barth, dupa o intalnire cu ministrul de interne Cristian David si cu oficiali din MAE. Potrivit celor doi demnitari americani, romanii care nu parasesc teritoriul SUA atunci cand le expira viza sau cei care muncesc ilegal reprezinta, in continuare, o "problema semnificativa". Astfel, Romania nu se poate astepta la "standarde mai lejere" in obtinerea vizelor pentru SUA, mai ales ca "alte state din regiune" au indeplinit criteriile impuse de Washington inainte de a scapa de vize. Mai mult, Romania a avut, anul trecut, cel mai ridicat procent al ratei de respingere a vizelor dintre toate tarile UE - aproape 38 de procente. Bart a adaugat ca Statele Unite sunt hotarate sa ajute Romania sa indeplineasca criteriile de includere in program.

Ţara noastra negociaza in prezent un Memorandum de Intelegere cu SUA, destinat sa asigure indeplinirea conditiilor pentru Visa Waiver. Potrivit ministrului roman de externe, Lazar Comanescu, incheierea Memorandumului nu reprezinta insa "o garantie pentru accesul imediat la program".
Uniunea Europeana a semnalat ca ar putea oferi Statelor Unite acces limitat la bazele sale de date, in incercarea de a obtine ridicarea vizelor pentru cetatenii noilor state membre. Oferta este insa valabila doar daca UE primeste informatii similare de la Washington. Eforturile comisarului european pentru justitie, Franco Frattini, de a negocia in numele intregului bloc, au fost respinse categoric de administratia americana, care prefera sa negocieze cu fiecare tara in parte.

Ieri, ministrii europeni de interne au convenit sa mandateze Comisia Europeana pentru negocierea cu Washing­tonul a conditiilor de ridicare a vizelor pentru cetatenii UE. Acest mandat ii va permite CE sa trateze cu SUA pe tema viitorului sistem american electronic pentru autorizarea calatoriei, cunoscut sub numele ESTA. Cetatenii a douasprezece tari UE - majoritatea state ex-comuniste, care au aderat la Uniune in 2004, n-au inca nevoie de vize ca sa intre in SUA. Estonia, Lituania, Letonia, Cehia, Slovacia si Ungaria au semnat recent protocoale ale unor acorduri bilaterale cu SUA, in vederea ridicarii vizelor.

Americanii negociaza doar bilateral

George W. Bush recomanda Romaniei, cu cateva zile inainte de summitul NATO de la Bucuresti , sa negocieze un acord bilateral cu SUA, asa cum au facut celelalte sase tari din Europa de Est. Dupa intrevederea din 4 aprilie avuta cu premierul Calin Popescu Tariceanu, liderul de la casa Alba a promis ca autoritatile americane vor coopera cu Executivul roman pentru a stabili de ce rata respingerii cererilor de viza pentru SUA este atat de mare in cazul tarii noastre.



» vezi articolul original


sursa:

Nu este nici un comentariu.