Magistratii romani acuza: Presedintele Basescu murdareste prestigiul Justitiei
Data 15/04/2008 15:46  Autor Misu  Accesari 245  Limba Global
Asociatiile profesionale ale judecatorilor, alaturi de Consiliul Superior al Magistraturii, resping acuzatiile lansate de presedintele Traian Basescu la adresa magistratilor care s-au ocupat de solutionarea cazului "Parcul Bordei", pe care il acuza ca terfeleste imaginea Justitiei Uniunea Nationala a Judecatorilor din Romania (UNJR) i-a cerut presedintelui Traian Basescu, printr-o scrisoare deschisa, ca in masura in care detine probe ca judecatorul sau judecatorii care au solutionat cauza "Parcul Bordei - Constanda" sunt corupti, sa sesizeze "neintarziat" structura competenta a Ministerului Public, in vederea demararii urmaririi penale, "aceasta fiind singura modalitate de a actiona conform legii in calitate de cetatean si, cu atat mai mult, de presedinte al Romaniei.

UNJR considera necesar sa remarce ca astfel de afirmatii publice sunt de neacceptat intr-un stat de drept si de natura a aduce o atingere grava si nepermisa imaginii unui judecator care, in activitatea pe care o desfasoara, reprezinta puterea judecatoreasca iar afirmatia presedintelui, prin modul de formulare "se constituie voit intr-o acuzatie generala adresata intregului corp de judecatori".
Magistratii romani, reuniti sambata la Palatul Parlamentului, il acuza pe Traian Basescu de faptul ca "murdareste prestigiul Justitiei". Acestia considera ca seful statului a incalcat principiul reglementarilor internationale referitoare la statutul independentei si credibilitatii judecatorilor. Declaratiile presedintelui au fost subiecte de discutie chiar in plenul conferintei. "Nu cred ca exista in Europa sau in orice alt colt al lumii vreun presedinte sa-si permita sa expuna vreun punct de vedere, nici ca persoana, nici ca sef de stat, referitoare la o hotarare pe care o pronunta Justitia", a declarat presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania, Viorica Costiniu. Magistratii sunt cu atat mai indignati cu cat o comisie a Consiliului Superior al Magistraturii a intocmit un prim raport prin care se stabilea ca decizia a fost perfect intemeiata.

Imaginea Justitiei, prejudiciata!
Astfel, prin aceste acuzatii nefondate, insusi presedintele tarii strica imaginea Justitiei, cred magistratii. Ei sunt de parere ca atata timp cat seful statului sau alti oameni politici cu functii de conducere fac afirmatii nefondate, imaginea Justitiei din Romania va avea de suferit. Consiliul Superior al Magistraturii, institutia care are drept scop apararea magistratilor si a reputatiei acestora, asteapta ca presedintele sa prezinte dovezile in baza carora a lansat acuzatiile de coruptie. Presedintele CSM Lidia Barbulescu a declarat, la BBC, ca nu poate fi de acord cu cele spuse de Traian Basescu. "Bineinteles ca nu pot fi de acord cu asemenea comentarii, cu atat mai mult cu cat este vorba de presedintele Romaniei". Legat tot de acest subiect, presedintele Asociatiei Magistratilor din Romania (AMR), Viorica Costiniu, a declarat ca este nefiresc ca un judecator sa traiasca intr-un mediu acid, sa fie hartuit si discreditat, iar acest lucru sa se intample de la cele mai inalte niveluri.
In opinia presedintelui AMR, judecatorul sau procurorul se confrunta "cu aceasta legislatie in cavalcada". "Este greu sa faci fata la ceea ce ni se intampla, cu atat mai mult cu cat reorganizarea sistemica de care vorbim de atatia ani a Justitiei nu a avut loc", a spus Viorica Costiniu. Presedintele AMR a precizat ca o mare durere a acestui corp profesional ramane organizarea si functionarea unitara a Ministerului Public.

» vezi articolul original


sursa:

Nu este nici un comentariu.