Sunt unul dintre barbatii care fac eforturi sa priceapa cum functioneaza o femeie. Se intampla asta din cauza firii mele curioase si incapabile sa traiasca daca faptele si intamplarile nu se afla intr-o anumita logica. In copilarie am incercat sa gasesc un algoritm dupa care o matusa care avea grija de mine pe cand eram in clasa doua se purta frumos intr-o zi, iar in alta devenea severa. O vreme am crezut ca alterneaza o zi buna cu una proasta, apoi sirul s-a rupt si tot asa. Bineinteles ca n-am reusit sa descopar algoritmul. N-a reusit nimeni.

Toate femeile pe care le-am cunoscut, incepand cu mama si terminand cu fiica mea de trei ani, m-au facut nespus de fericit, dar mi-au provocat si multa neliniste. Asa ca acum, la 40 de ani, pot spune cu mana pe inima ca nu exista femeie care sa te faca fericit fara sa aduca si putina durere in viata ta.

Incepand din adolescenta, a existat o serie de prietene si iubite pe care nu le-am inteles. Cand ma apropiam de ele fugeau, cand ma hotaram sa plec alergau dupa mine. Şi tot asa, chiar si casnicia mea de 13 ani este o institutie pe care n-o inteleg si care se bazeaza mult pe apropieri, intoarceri si intelepciunea unuia dintre parteneri, nefiind eu acela.

Imi amintesc odata, era prin 1990, tot asa un inceput de primavara. O seara intreaga m-am plimbat cu o fata, ne-am sarutat si totul a fost foarte romantic, pentru ca a doua zi cand ne-am reintalnit intr-un grup de prieteni sa nu-mi arunce nicio privire. Nici atunci n-am inteles nimic, dar cel mai haios a fost faptul ca, intalnindu-ne intamplator dupa vreo cateva zile, mi-a reprosat ca n-am mai dat niciun semn de viata.

In ultima saptamana am fost, in trei zile diferite, martorul aceluiasi episod halucinant. Sotia mea, o prietena si o colega de redactie - toate au pierdut ceva in propria geanta. Iar eu, in fata lor, priveam cu zambetul pe buze cum scotocesc in haul negru dupa cheile de la masina, tigari sau servetele. Aceleasi gesturi, aceeasi disperare, aceeasi furie, aceeasi ambitie. Mi-a fost imposibil sa nu-mi imaginez faptul ca, de fapt, noi, barbatii, suntem un fel de genti agatate de umarul unor femei care, din cand in cand, au nevoie de ceva si cauta, rascolindu-ne cu nonsalanta.

N-am inteles de unde, fetita mea de trei ani a invatat expresia: "Tati, lasa-ma, acum imi provoci durerea��, pe care mi-a aruncat-o serioasa atunci cand m-am aplecat s-o sarut pe frunte de noapte buna. Şi asta nu e tot, peste zece minute m-a chemat sa-mi spuna ca ma iubeste mult. Ce diferenta e intre comportamentul fiicei mele si cel al unei femei mature?

Cred ca aceasta neintelegere ne-a alungat spre fotbal. E un joc in care dimensiunile terenului nu se modifica pe parcursul meciului, forma mingii ramane la fel. Jucatorii nu-si schimba tricourile dupa zece minute pentru ca au transpirat si nu e nicio problema daca jambierele nu se asorteaza cu sortul. E un joc in care se tine scorul si nimeni nu pleaca de pe teren pentru ca au inceput reducerile la Zara.

Şi, cu toate ca nu intelegem nimic, "le iubim atat de multa��, vorba domnului Cartarescu.

De acelasi autor, cititi si blogul "Stockholm 330a��, la www.evz.ro/isaila

Cititi si: Cine mai are nevoie de simbolul primaverii?

» vezi articolul original

sursa: