
26 de oameni de afaceri din Romania se intalnesc astazi cu "de trei ori mai multi oameni de afaceri britanici", sustin reprezentantii guvernului, pentru a-i ademeni cu produse romanesti.
Vizita nu a fost anuntata pana acum de Cancelaria Primului-Ministru, la initiativa careia este organizat evenimentul, iar criteriile pe care au fost alesi reprezentantii delegatiei oamenilor de afaceri din Romania nu sunt cunoscute.
Intreprinzatorii romani din domeniile IT, constructii de masini, electricitate, petrol, transporturi, agricultura, productie alimentara si textile se vor intalni cu reprezentantii Confederation of British Industry.
"Actiunea este planuita de anul trecut de Calin Popescu-Tariceanu si Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la Bucuresti, si un aspect foart important al intalnirii a fost acela ca s-a cerut ca pentru un om de afaceri din Romania sa fie prezenti trei oameni de afaceri britanici din acel domeniua��, ne-a spus Maria Grapini, presedintele Federatiei Patronale din Industria Usoara.
Guvernul ingroasa randurile
Statul i-a trimis la Londra pe Varujan Vosganian, ministrul economiei si finantelor, Ştefan Nanu si Dorin Mantescu, directori in cadrul ministerului pentru plati externe si politici macroeconomice. Dupa prezentarea ofertei Romaniei de catre Vosganian, vor fi organizate opt runde de discutii pe cele opt domenii.
In primele noua luni din 2007 am exportat catre Marea Britanie in valoare de 919 milioane euro (a sasea destinatie ca valoare a exportului, in timp ce prima este Italia, cu 3,7 miliarde de euro - n.r.). Importurile din Marea Britanie nu intra in top zece, fiind sub valoarea ultimei clasate - China, cu 1,1 miliarde de euro.
» vezi articolul original
sursa: 