Un român a sechestrat doi spanioli, soţi şi soţie, patronii unui bar din localitatea San Pedro de Aroyo, provincia Avila. După cum au declarat cei care îl cunoşteau, Nicolae, în vârsta de 31 de ani, a ajuns în Avila în urmă cu o lună şi jumătate.
A dormit într-o maşină până când o familie de polonezi i-au oferit o cameră cu chirie. Timp de şapte ore, cu românul a negociat cu un agent al Gărzii Civile, în prezenţa unui traducător şi a unui psiholog. În schimbul eliberării celor doi spanioli, Nicolae a pretins o cameră şi un loc de muncă. „Nu vreau bani! Nu-i pasă nimănui de mine, nici Guvernului, nici lui Zapatero! De ce un străin nu poate trăi în Spania?" Controlând cu o oglindă toate mişcările din exterior, sechestratorul arăta fotografii din România, în care el apărea îmbrăcat în haine militare, susţinând că în ţară a fost jandarm.
Deşi un timp a avut un comportament agresiv, vecinii din localitate, inclusiv primarul, Pablo Laureano Jiménez, au asigurat că Nicolae este o persoană liniştită, care nu vrea decât să aibă un loc de muncă. Surse din cadrul Delegaţiei de Guvern în Avila, au declarat că poliţiştii au intervenit atunci când au fost absolut convinşi că situaţia este controlată. Zece agenţi de poliţie au pătruns în bar, eliberând spaniolii luaţi ostatici, iar românul a fost arestat." Hola Spania. Ce a făcut Zapatero pentru mine? Ce a făcut pentru un străin? În închisoare am să trăiesc mai bine, cel puţin o să am un acoperiş", a spus Nicolae ziariştilor prezenţi la momentul arestării.
sursa:adevarul |