Numai 800.000 de persoane fizice si-au permis un imprumut de mare valoare Cat timp romanul castiga, in medie, doar 13% din salariul pe ora al unui european, preturile imobilelor pe credit sunt tot mai greu de acoperit.
Fie ca nu isi permit mai mult sau prefera electrocasnice pe credit , doar 14% din romani aveau un credit mai mare de 20.000 de lei la sfarsitul lunii martie. Potrivit normelor in vigoare, toate imprumuturile care depasesc acest prag sunt considerate imprumuturi de mare valoare si intra sub monitorizarea Centralei Riscurilor Bancare (CRB).
Romanul, adept al creditului de consum
Din acestea, o buna parte sunt credite pentru locuinte . La finele trimestrului intai, institutia avea in evidenta un numar de 882.582 debitori, din care aproape 90% persoanelor fizice. Analistii spun ca procentul este cat se poate de normal pentru stadiul actual de dezvoltare a economiei si ca reflecta, in mare parte, comportamentul de creditare al romanului, adept al creditului de consum .
Codasi la finantarea locuintelor
Pe termen lung, insa, perspectivele de crestere pe acest segment sunt bune, analistii considerand ca, pe masura ce veniturile romanilor vor creste, si valoarea creditelor contractate va fi mai mare. Dintre acestea, o crestere semnificativa se va inregistra pe segmentul creditelor pentru locuinte , capitol la care tara noastra se afla inca cu mult in urma Uniunii Europene.
De exemplu, la finele anului trecut, imprumuturile ipotecare reprezentau doar 3,4% din PIB, spre deosebire de statelele mai dezvoltate din UE, unde ponderea este de aproximativ 50%. Comparand cresterea imprumuturilor pe termen lung si cresterea veniturilor in anii trecuti, putem observa ca, in 2007, dinamica veniturilor a fost devansata de cea a creditelor, potrivit Alpha Bank Practic, anul trecut, imprumuturile pe termen lung au crescut cu 134%, in timp ce salariile anuale s-au majorat, in termeni reali, cu 28%.
Åži asta, in conditiile in care preturile locuintelor noi pe segmentul destinat clasei medii au crescut cu 40-45%, in 2007. In fapt, relaxarea conditiilor de creditare , prin cresterea gradului de indatorare, a impulsionat achizitia locuintelor pe credit .
case scumpe, leafa mica
Consultantul pentru investitii, Bogdan Baltazar, este de parere ca romanii contracteaza intai un credit de consum si abia apoi se orienteaza spre unul ipotecar . "Nu orice roman are acces la un imprumut pentru locuinte , si la fel stau lucrurile si in Occident, asa ca procentul de 14% mi se pare normal", spune Baltazar.
Cat timp preturile imobilelor sunt mari, iar salariile inca mici, bancile nu au cum sa crediteze achizitia de locuinte . "Trebuie sa avem in vedere situatia din Statele Unite, unde acordarea de credite imobiliare celor cu venituri mici a declansat o criza financiara de proportii resimtita la nivel mondial", a mai adaugat consultantul.
Salariul pe ora, 13% din media UE
In opinia analistului-sef la BCR, Lucian Anghel, procentul de 14% este unul scazut, dar reflecta potentialul imens de crestere a creditelor ipotecare. "Daca cei care luau credite pentru locuinte aveau salarii de 3-4 ori mai mari decat media nationala, odata cu cresterea veniturilor, numarul celor care vor apela la acest tip de imprumut va creste semnificativ", subliniaza Anghel.
In prezent, salariul mediu pe ora al romanului nu este mai mult de 13% din media UE. Totusi, numarul restantierilor s-a dublat in luna martie fata de aceeasi perioada a anului trecut. Analistii nu se arata ingrijorati de aceasta evolutie, pentru ca, fata de imprumuturile de consum , numarul restanÂtierilor ramane scazut.
» vezi articolul original
sursa: 
|