Moderatori: Moderators
Forum Alimentari RSSReply
STOCKHOLM - INVITATIE LA PROIECTUL ACTIV PERSPECTIVE XXI
AutorDescriere extinsa:
ACTIV SPIRIT
Junior
Avatar

Posturi: 23
Contributii: 23

Sex: _NEUTRAL_
Online: Nu
Data: 04/01/2010 14:27
STOCKHOLM - INVITATIE LA PROIECTUL ACTIV PERSPECTIVE XXI
#post3443
ACTIV SPIRIT/FRĂŢIA

www.activspirit.fratia.se/#
www.activspirit.blogspot.com/
www.activperspectivexxi.ning.com/
e-mail: activ.spirit@yahoo.com


INVITATIE LA PROIECTUL ACTIV PERSPECTIVE XXI

www.activperspectivexxi.ning.com/
www.activperspectivexxi.blogspot.com/

Suntem onoraţi sa înaintam, prin intermediul acestui mesaj,tuturor creatorilor români interesaţi şi prin aceştia şi celor de alte naţionalităţi, invitaţia de a participa la un proiect cultural-artistic iniţiat la Stockholm, purtând numele "ACTIV PERSPECTIVE XXI".
"ACTIV PERSPECTIVE XXI" este un proiect care face parte din programul "ACTIV SPIRIT", ramura tânără a Asociaţiei Culturale Româno - Suedeze "FRĂŢIA".
Proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" este un experiment cultural original care se derulează între 20 noiembrie 2009 - 30 decembrie 2010, cu posibilitatea de a fi prelungit. El porneşte de la ideea realizării în spaţiul suedez a unui produs cultural calitativ, original, plecând de la viziunea intelectualilor şi artiştilor din mai multe ţări şi continente, pe anumite teme date, care să evidenţieze diversitatea abordărilor umaniste, importanţa liberei exprimări şi a evaluării multiculturale a problematicilor societăţii contemporane în contextul globalizării.
Vrem să obţinem astfel crearea unui pol intercultural, calitativ, de schimburi de opinie şi artistice, prin enunţarea lunară a unei teme pe marginea căreia să fie prezentate produse culturale, artistice, imagini, film, muzică, eseuri, comentarii şi analize semnate de intelectuali, artişti, personalităţi ale vieţii publice din România, Suedia şi din alte ţări.
Participarea dumneavoastră la acest proiect nu presupune nici un fel de obligaţie. Ea este apreciată ca o contribuţie în beneficiul promovării ideii de generozitate creatoare, artistică, în beneficiul exprimării libere a ideilor puse în serviciul adevărului şi umanismului, a informării în legătură cu diversitatea şi valorile perene ale umanităţii, prezente în diversele culturi.
Dorim în acest fel să oferim un semnal despre adevăratele preocupări şi valori ale tinerilor români ori de alte naţionalităţi, membri ai ACTIV SPIRIT, şi să atragem atenţia asupra situaţiei injuste în care se află tot mai des oamenii cu preocupari valorice în zona spiritualităţii şi culturii, în societăţile afectate de tulburări economice şi politice grave de astăzi. Mecanismele prin care produsele culturale autentice şi chiar unele instituţii pot să intervină eficient în apărarea acestor valori sunt frânate cu o insistenţă şi ritmicitate îngrijorătoare, creând uneori adevărate găuri negre pe harta calităţii vieţii culturale europene şi mondiale. Şi din acest motiv, invităm toţi oamenii de cultură, artişti, istorici, cercetători în diverse domenii, tinerii care cred sincer în triumful inteligenţei şi în geniul românesc, să ni se alăture fără reţineri în proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" .

Conform programului stabilit, Proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" debutează cu identificarea nucleului creatorilor care vor participa astfel la o acţiune culturală şi artistică inedită, ale cărei perspective pot fi, să recunoaştem, nebănuite.
Începând cu 20 noiembrie 2009 a început acţiunea de contactare a colaboratorilor proiectului ACTIV PERSPECTIVE XXI.
Poarta este deschisă şi pentru toţi cei care doresc să se exprime în cadrul proiectului, chiar dacă au aflat mai tarziu de existenţa acestuia.
ACTIV PERSPECTIVE XXI este un proiect cultural-artistic bazat pe libera opţiune a creatorilor din diverse domenii de a se alătura acestui demers.
De asemenea, colaboratorii pot alege forma în care se vor exprima, eseuri, imagini, sunet, film, opinii, etc. pe marginea tematicilor care le vor fi puse la dispoziţie. Important rămâne ca acestea să corespundă posibilităţilor noastre tehnice de a le accesa şi a le posta pe siteul care devine astfel interfaţa între toţi cei implicaţi, precum şi între aceştia ca şi comunitate cultural-artistică on-line şi restul mapamondului.
Limba folosită este opţiunea fiecăruia în cadrul proiectului. (Pentru un mai bun schimb de idei cu vorbitorii altor limbi, propunem sa dublati textul original, cand este vorba despre texte in alte limbi, cu o traducere in limba engleza. Aceasta nu este insa o cerinta obligatorie, tine doar de alegerea dumneavoastra).
Graficienii, sculptorii, pictorii şi fotografii participanţi, dacă doresc, pot să adauge câteva comentarii la imaginile lucrărilor.

www.activperspectivexxi.blogspot.com/ este o pagină dedicată în exclusivitate proiectului ACTIV PERSPECTIVE XXI. Ea beneficiaza şi de accesare directă de pe siteul "ACTIV SPIRIT", www.activspirit.fratia.se/# . (siteul este în curs de optimizare şi va căpăta noi instrumente, utilităţi, un aspect grafic deosebit) .
Bineînţeles, toate materialele trimise de colaboratorii proiectului vor fi apărea şi pe pagina principală a blogului oficial ACTIV SPIRIT, www.activspirit.blogspot.com/ , iar prezenţa lor pe aceste siteuri va fi semnalată în comunicatele noastre de presă. Dorim astfel să obţinem cât mai multe reacţii şi să facem în aşa fel încât roadele eforturilor colaboratorilor proiectului să ajungă încă de la început, la un public cât mai numeros.

În cele ce urmează, sunt prezentate câteva detalii tehnice ale proiectului.

Durata proiectului :

20 noiembrie 2009 - 30 decembrie 2010, cu posibilitatea prelungirii

Descrierea proiectului:

1. Activitate culturală dezvoltată şi promovată on-line pe:

- siteul Activ Spirit, www.activspirit.fratia.se/# ,

- Network ACTIV PERSPECTIVE XXI

www.activperspectivexxi.ning.com/


- Blogul Oficial al "ACTIV SPIRIT",
www.activspirit.blogspot.com/ ,

- domeniul dedicat exclusiv proiectului, www.activperspectivexxi.blogspot.com/ .

2. Pol artistic şi de opinie, on-line, pe :

- Network ACTIV PERSPECTIVE XXI

www.activperspectivexxi.ning.com/

-siteul Activ Spirit, www.activspirit.fratia.se/# ,

- www.activspirit.blogspot.com/ , blogul oficial al "ACTIV SPIRIT"

-domeniul dedicat exclusiv proiectului, www.activperspectivexxi.blogspot.com/

3. Activitate culturală iniţiată şi finalizată în Suedia prin agregarea contribuţiilor intelectuale, artistice,etc. arhivarea lor, elaborarea unui produs cultural tipărit şi imprimat pe suport electronic, (CD, DVD) şi promovarea acestora pe plan internaţional, având ca punct de pornire oraşul Stockholm.

Obiectiv principal :

Crearea unui pol intercultural, calitativ, de schimburi de opinie şi artistice prin enunţarea lunară a unei teme pe marginea căreia să fie prezentate produse culturale, artistice, imagini, eseuri, comentarii şi analize semnate de intelectuali, artişti, personalităţi ale vieţii publice din România, Suedia şi din alte ţări.
Realizarea în spaţiul suedez a unui produs cultural calitativ, original, plecând de la viziunea intelectualilor şi artiştilor din mai multe ţări şi continente, pe anumite teme date, care să evidenţieze diversitatea abordărilor umaniste, importanţa liberei exprimări şi a evaluării multiculturale a problematicilor societăţii contemporane în contextul globalizării. Posibilitatea apariţiei unui astfel de produs va fi de natură să releve calitatea şi importanţa acordată abordării multiculturale în societatea suedeză.

Obiectiv secundar:

Implicarea calitativă în activităţile desfăşurate de Activ Spirit şi Frăţia şi focalizarea atenţiei mediului cultural-artistic, a opiniei publice.

Proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" este un experiment cultural original care se derulează între 20 noiembrie 2009 - 30 decembrie 2010, cu posibilitatea de a fi prelungit.
Din punct de vedere tehnic se va proceda la programarea pentru enunţarea, lunar, a unei teme cu caracter general care va fi propusă pentru abordare în diferite forme, la alegere (eseuri, comunicări ştiinţifice, lucrări grafice,caricaturi, fotografii, filme,inregistrări audio, etc.) viitorilor colaboratori - (intelectuali, artişti, scriitori, jurnalişti, istorici, cercetători în diverse domenii).
Etapa următoare este recepţionarea materialelor şi postarea lor pe site.
Promovarea proiectului va debuta iniţial prin intermediul poştei electronice şi cu sprijinul mass media din Suedia şi România, urmând ca în luna ianuarie 2010 să fie înştiinţate despre proiect canalele media din toate ţările care vor avea participanţi la proiect.

Finalităţi şi perspective

- Realizarea unui produs cultural sub forma tipărită, prin imprimarea materialelor arhivate şi înregistrarea lor, pe CD sub sigla "ACTIV PERSPECTIVE XXI PROJECT - ACTIV SPIRIT" în doua etape a câte 6 luni (sfârşitul lunii iulie şi sfârşitul lunii decembrie 2010)
- Realizarea de materiale promoţionale şi de prezentare a produsului cultural obţinut
- Organizarea unui eveniment de lansare a produsului cultural
- Distribuirea produselor culturale obţinute către mediul artistic, instiţutii de cultură şi mass media.

Pentru mesaje, precum şi pentru orice alte detalii şi precizări suplimentare, nu ezitaţi să ne contactaţi la adresa de e.mail: activ.spirit@yahoo.com
Sunt aşteptaţi cu interes să-şi exprime disponibilitatea, intenţia de a participa, toţi cei care cred că au ceva de spus în cadrul unui asemenea proiect.

Aşteptăm din partea dumneavoastră o confirmare a participării la proiect, în scopul de a întocmi şi publica o listă a participanţilor.

Cu deosebit respect,

Coordonatorul proiectului - Emanuel Stoica


UN ALT FEL DE EXPUNERE DE MOTIVE


Exprimarea liberă a ideilor puse în serviciul adevărului şi umanismului poate să pară o formulare plină de "preţiozitate". S-ar putea spune că punerea sub semnul întrebării a certitudinii existenţei nestingherite a acestei abordări este o exagerare în epoca în care estetica şi esteţii îşi bagă nasul cu dezinvoltură, fără probleme de conştiinţă şi sentimente culpabile faţă de evaluarea mentalului colectiv, până în zona filmelor porno. Să fie chiar aşa? Discursurile publice sunt atât de frumoase şi susţin o emancipare, o eliberare fără precedent a tuturor formelor de expresie. Experienţele individuale, netrecute prin filtrul "political corectness"-ului de amfiteatru, parcă exprimă lucruri şi concluzii mai nuanţate ...
Informarea în legătură cu diversitatea şi valorile perene ale umanităţii, prezente în diversele culturi, a devenit, poate, în secolul XXI, una dintre soluţiile cele mai eficiente de stabilire a unor punţi de comunicare fără de care viitorul nu poate fi privit cu optimism. Problema identităţii ridicată de contextul extrem de sofisticat pe care îl traversează umanitatea astăzi, supune omul, zilnic, unei avalanşe de întrebări existenţiale a căror sinteză este una singură, tot mai obsedantă: "Qvo vadis homine?".
Există unitate? Probabil, pe ici pe colo... Diversitate? Da, mai există şi va exista încă multă vreme, în ciuda unui fenomen de uniformizare culturală, pe care puţini au curajul să-l critice şi care face ca aceleaşi produse de larg consum să fie îngurgitate, simultan, în fugă, de omul modern din Australia, până în Anzi, în Himalaya, Carpaţi sau în Japonia.
Un remix enorm - uneori extrem de deficitar calitativ - a ceea ce s-a realizat în epocile anterioare, este mai uşor digerabil şi aduce chiar revelaţii mimând originalitatea, pentru omul modern care nu mai are timp sa citească, să practice artele, să se studieze pe sine însuşi, este inconştient de dreptul lui fundamental de a nu-şi dedica existenţa scurta unui anonimat etern, prin depunerea unor fructe mentale la proiectul edificiului colectiv al umanităţii.
Entuziasmată, orbită de confortul accesului la evoluţia tehologică, omenirea îşi pune pe cap cu o mândrie dificil de justificat, coroana "animalului isteţ", într-un moment în care iese arogantă de sub incidenţa istoriei, începând să o fabrice. Aceasta este o problemă de voinţă decizională colectivă în care sunt angrenaţi tot mai mulţi indivizi. Totul se petrece în momente în care puseuri de preocupări comune induc reacţii gemene şi care din nou, mimează solidaritatea comportamentală, în contextul unor ameninţari colective reale sau inventate cum ar fi pandemiile.
Cert pare faptul că încercările indivizilor de pe această planetă în direcţia găsirii unor noi modalităţi de exprimare nu vor înceta, ele fac parte din natura umana. Această perspectivă ne dă voie să privim creaţia şi ca pe o reacţie, o oglindă destul de fidelă a stării de fapt, a stării de spirit şi a preocupărilor societăţii. Ţinând însă cont de faptul că lotuşii de o frumuseţe rară se nasc chiar din cele mai mirositoare mlaştini, raţionamentele pe această temă se întind mult mai departe.
Între două astfel de gânduri, se naşte şi proiectul "ACTIV PERSPECTIVE XXI" care propune doar ca "aperitiv" aceste teme de meditaţie. Meniul complet depinde doar de cei care vor simţi bucuria de a supune atenţiei colective viziuni originale ce vor fi găzduite sub genericul proiectului.
Editat: 04/01/2010 14:30
Motiv: fara linkuri click&go! Multumesc (Edited by Admin)
Delete Edit Quote
 
Reply