Te alinti-cand de fapt vrei un pic de lauda!
Continua - e mai interesanta povestea decat stiinta!

Mirage, hai sa pun ceva nou chiar si pentru tine:


Nelu

Nelu se nascuse in ’47.
Parintii lui erau la origine din Viseul de Sus si dupa Edictul de la Viena
nimerisera la Auschwitz. Supravietuirea lor miraculoasa ar putea umple
tomuri intregi.
Inainte de razboi erau doar vecini si dupa razboi se intalnira in Iasi.
Fara sa fi fost vreo comunicare intre ei, ambii hotarira ca Maramureshul
prea le stirneste amintiri dureroase.
Si cum spuneam, se intalnira in Iasi si se asesara pe o banca de linga Palat.
Dupa o scurta conversatie intrerupta de taceri si plinsete aflara ca sunt
singuri pe lume.
Barbatul, sa-l numim Sandu, lasase “acolo” o sotie si patru copii.
Si nu numai.
Femeia, Sara, prima fata dintr-o familie numeroasa, se intorsese singura.
Dupa un timp hotarira sa locuiasca impreuna fara cununie.
Amindoi veneau din familii foarte religioase, dar incercarea prin care
tocmai trecusera ii indepartase de religie.
Iubire in adevaratul sens al cuvintului nu era acolo.
Se agatara unul de altul cu disperarea unor naufragiati.
El era brutar de meserie. Brutar din tata in fiu si miinile lui muschiuloase
concurau cu ale celui mai grozav halterofil.
Specialitatea lui erau colacii de simbata. Il vizitam deseori in brutaria in
care trona cau un rege cu fata si parul albit de faina cea mai alba.
Cred ca el a fost primul meu erou.
Despre Lagar nu vorbea. Nici el si nici Sara.
“Ce-a fost a fost”, spunea si se departa de mine ca de o sperietoare.
Sara era casnica. Bucatareasa ca ea n-am mai vazut. Pirpirie la trup si cu
un chip care arata de parca trecuse peste el o masina. Asta pina deschidea
gura. Era culta pina peste poate si se vedea ca cugetase mult la cele citite.
Cred ca de la ea am capatat gustul cititului.
Tare se bucura cind veneam. Spunea ca ii amintesc de un nepot al ei.
Odata am intrebat-o unde este acel nepot. Deh, lipsa de tact al unui copil
nestuitor.
Intr-un tirziu mi-a raspuns ca nepotul ei este inger acum si ca el vegheaza
asupra mea.

Dupa vreo doi ani se nascu Nelu. O bucatica de om. Semana cu maica-sa
si avea toate bolile din lume. Se mai si nascuse la sapte luni in greutate de
900 de grame si doctorul Vais nu-i dadea prea multe sanse de supravietuire.
Dar minune. Nelu iesi incetul cu incetul din toate necazurile si la vreun an
incepu sa scoata primele vorbe.
Cind Sandu il auzi spunind “tata”, izbucni intr-un plins cum nu crezusem ca
poate cineva plinge. Nelu capatase numele tatalui sau care si el se pierduse
in Lagar.
Si crescu Nelu dar pirpiriu si delicat era.
Traiam cu totii in Ulita Strimba care nu mai exista astazi.
Eram un fel de familie mare cu totii si stiam ca Nelu trebuie protejat de
toti si de toate.
Adevarul e ca nimeni, chiar si in afara cartierului nostru, nu ii casunase
vreodata cu nimic de parca simteau ca acest omulet in are pe Dumnezeu in el.
Imi aduc aminte ca il luasem la o plimbare la Palat si niste ciini fiorosi se
luasera dupa noi. Eu, invatat cu greul, prinsesem un retevei greu ca de abia il puteam
ridica, pregatindu-ma sa-i trag una in cap celui mai apropiat, cind deodata il
auzi pe Nelu tipind:
“Nu. Nu face asta!”, si spre groaza mea vad ca se apropie de ciine si ii
sopteste ceva.
Dupa intimplarea asta ciinele acela nu s-a mai dezlipit de Nelu si dormea
cu el in pat.
Alta data ma vede ca imi mesteresc un arc.
“Ce vrei sa faci cu arcul asta?”, ma intreba.
“Cum ce? Oi trage cu sageti in pasarele”.
Si-l vad deodata ca incepe sa plinga si lacimi ii curg siroaie pe fata-i micuta.
“Dar la sufletul lor te-ai gindit?”, spuse.
“Ce suflet, care suflet? Toti copiii fac asta. Dar stii ceva? Iaca nu mai plinge
ca arunc arcul in fantana”.
Fantana aceea era blestemata de cind cazuse acolo un soldat german in timpul razboiului si nimeni nu mai lua apa de acolo.
De cind cu povestea asta n-am mai tras decit in ciorile care ne mincau fructele
din pe copacii din gradinita noastra.
Nelu invatase ca citeasca cu mama lui si la vreo cinci ani incepu sa vina la
noi dupa carti.
“Scufita Rosie” nu-i placea. Spunea ca e multa cruzime acolo.
Pe la sase ani intra direct in clasa a II-a …
Intr-o seara friguroasa de toamna venise la noi sa se mai incalzeasca caci
izba lor de lut nu oprea nici vintul si nici ploaia.
Tot tuna si fulgera si credeam ca se va speria. De unde? Ma lua la o serie de
intrebari si ii povesti ce invatasem si eu la scola despre felul in care ia nastere ploaia
si de ce sunt fulgere.
“Da. Si spui ca fulgerele astea au electricitate? De ce nu e folosita?”
Na-m vrut sa-i spun ca tocmai asta o intrebasem si eu pe invatatoarea noastra
care imi raspunsese ca e o intrebare prosteasca. In fine.

Era in iarna anului 1957 si Nelu isi mesterise o barcuta cu pinze pe care
planuia s-o duca la apa Bahluiului din apropiere.
Pina la urma pleca cu un prieten la Strand.
Bazinul de innot era inghetat si ei hotarira sa puna barcuta aceea pe apa
lacului cu barci caci nu inghetase inca in intregime.
Ce a fost acolo exact nu stiu nici pina in ziua de azi. Se pare ca vintul
departase barcuta de mal si Nelu, incercind s-o recupereze, cazu in apa.
Ciinele acela de care am amintit mai sus sari dupa el, dar nu reusi sa-l traga la mal.


Si asa muri Nelu si se alatura ingerilor ce pazesc asupra noastra.

Foarte faină povestea ta, Ben_ Gal!
Eu zic să nu amestecăm autorii... Mai bine să-şi deschidă fiecare un topic separat cu creaţiile personale. Părerea mea, voi ce spuneţi?

Imi aduc aminte de Piata Halei din Iasi....
Ce este acum e un fel de supermarket palid si anost, dar piata de atunci era o cladire de fier cu creste filigranate in care intram cu evlavie de novice. De atunci am vazut multe alte locuri asemanatoare dar m-am intors la Hala "mea". Dar...Groaznica dezamagire...Nu mai era. Mi s-a spus ca a ars (?).
Cred ca as putea desena-o. O am im minte exact asa cum era in '64 cind am fost sa-mi iau ramas bun de la ea inainte de plecare.
Cel mai mult imi placeau mirosurile de acolo.
Puteam spune dupa miros cu ochii inchisi unde se afla fiecare sectie.
Sectia se brinzeturi....
Citiva brinzari tineau marfa in butoiase la noi in beci.
Cred ca beciul acela peste care se afla acum Preceptura Judetului ajungea pina sub hala si aud ca s-au descoprit in subsolul Strazii Anastasie Panu niste beciuri vechi de citeva sute de ani si e in plan o trecere de pietoni in subsolul strazii.
Noi primeam in dar brinza de buna calitate caci tata nu voia bani in schimbul folosirii beciului nostru.
Vizavi de Hala, spre Sud, era un teren pe care se organiza cam o data pe an, BALCIUL.
Si ce vedeam acolo?:
Fratii Siamezi, Femeia cu Barba, Circul cu clovnii cei simpatici si caii albi si frumosi. Trapezul...Ce fete frumoase erau acolo...Mama, mama! Si cum tremuram sa nu cada, fere, de acolo de unde se suisera.
Si mai erau si "Lanturile". Mai tine minte careva ce-i aia?
Tata nu-mi dadea voie sa urc pe ele.
In continuare, tot spre Sud, era Dealul Sarata unde ma trageam iarna cu saniuta si jos la dreapta mlastina Palatului unde se putea face iarna patinaj.
Sunt lucruri care mi-au placut odata si astazi caut, uneori in zadar, sa redescopar fiorul de placere al copilariei.
Hala nu mai este, de balci nu am mai auzit si pe Dealul acela se afla niste blocuri cenusii.
Nici oamenii nu mai sunt aceiasi si nu ma refer la faptul ca unii au murit si altii s-au nascut. Locul in care am trait si locuit era un fel se Shtetl care s-a golit de locatarii ce au plecat altunde.
Iasul "meu" se afla, in parte, aici in Israel.

Bâlciul l-am prins şi eu. Cred că până la vreo 9 ani. M-am dat în lanţuri, eram înnebunită după ele! ne răsuceam în aer şi parcă aveam aripi!
Cam asta era atracţia în bâlci pentru mine. Şi vata de zahăr pe băţ! Mamă, mamă, ce deliciu! Vata de zahăr e şi acum în Cişmigiu..., dar n-o să aibă nicicând gustul celei de acasă, de la Constanţa! Gustul copilăriei!

Stiu- dar l-am mai citit.
Ceva nou -te rog!
...hai, nu lenevi!
Scrie!

Mirage, tu poate sti aceste povesti doar unii useri poate chiar nu le cunosc. Oricum sunt niste povesti frumoase si interesante dupa parerea mea. Mai asteptam si alte povestiri de ale tale ben_gal

Ai dreptate- Admin!
Doar ca nu era o critica, ci un indemn la a scrie mai mult.
Nu cred ca l-am suparat- ci sper ca l-am ;us pe treaba!

Va multumesc, domnule Administrator.
Miraje! Povesti am in cap cu duiumul, dar de ce sa nu scrii si dumneata vreo snoava?
Si apropo.
Unde ai citit "Nelu"?
La Nanu?, caci altundeva nu am pus povestea si am scris-o mai ieri, alaltaieri.
Aia cu "lanturile"...
Da. E mai veche, relativ si stiu unde ai citit-o.

Nu am talent - Ben Gal. Nu am talent deloc.La scris.
Nu Nelu am citit!Cealalta!
Pai nu vazusi mataluta ce era mai sus?
Dulcele targ al Iesilor- da - trebuia sa tac!
Doar ca vreau sa scrii- repet- ceva nou.Nu scoate tepii- ca nu te atac!