Sper ca nu e un motiv sa fiu dat afara.
"Valoarea stilistica" e ultima mea grija atunci cind o pun vis a vis de limba in care am vorbit in orasul meu, mai importanta fiind ideea.
Apropo, majusculele la inceputul frazei sunt recomandate.
Si tot asa, numele este "ben_gal".
"Merge" si "Ben_Gal".
Pina una alta nu vazui de ce sunt altii in stare.

scuza-ma, ben_gal, am pus liniuta gresit
daca pusesi titlul : proza si poezie atunci puteam sa si comentam... proza si poezia sunt literatura... literatura presupune stil si valoare stilistica....daca nu asta a fost intentia ta atunci poti schimba titlul
e frumos ca scrii cu regionalisme atunci cand vrei sa povestesti despre copilaria ta
altfel... in limbajul standardizat pe net majusculele nu au importanta pe care o au in tiparul clasic sau in scrierile oficiale...internetul are alte reguli si este mult mai flexibil

Sunt comentarii si cu titlul actual si unele sunt binevenite.
Dorinta mea e bine exprimata de titlul existent si intentia nu a fost ca un forumist sa scrie si altii doar sa comenteze, ci ca mai multi sa se exprime dupa posibilitatea lor, fara teama de microscoape mai mult sau mai putin profesionale.
Am putea deschide un alt topic cu opere ale scriitorilor consacrati, dar intentia mea e de a posta aici proza si poezii scrise de catre forumisti.
Cit despre regionalisme...
Cu englezii vorbesc englezeste, cu francezii - franceza si cu romanii - Limba Romana, cu toate nuantele si dialectele pe care le stiu.
Sunt si dictionare pentru cine simte nevoia.

.

‏Cum nu m-am născut orfan

Şemi sipuri, biti - ascultă povestea, fiica mea.
Cum nu m-am născut orfan.
Povestea mea īncepe īn 1913, īn ziua īn care s-a născut cea ce mi-a dat naştere . Mama ei, bunica mea, a murit născīnd-o . Bunelul a ramas singur cu cinci fete, prima īn vīrstă de doar 12 ani şi mama mea abia născută . Bunicul, om al cărţii, era nedeprins cu creşterea unui copil. Sora bunicii, o copilă de 17 ani, a venit şi a luat gospodăria īn mīnă .
A spus rabinul:
"Fată tīnără locuieşte cu un văduv tīnăr sub acelaşi acoperiş? Nu e bine. Biblia interzice".
A spus bunicul, atunci īn vīrstă de 35 de ani, tinerei sale cumnate:
"Fetico, du-te acasă şi lasă-mă singur. Rabinul nu permite să stai cu noi".
"Cumnate", a spus fetica: "Dacă-i aşa, facem nuntă. Eu pe ăştia mici nu-i las singuri".
Şi iac-aşa nunta. Īntre miri, 18 ani diferenţă de vīrstă... Dar de crescut cinci fete fetica nu a putut. Era doar cu cinci ani mai mare ca a mare. Şi-aşa au dat-o pe mama bunicilor s-o crească ei...
Īntre timp bunicul meu a devenit iar tată. De data aiasta, băiet. Bucurie mare, dar reīntoarcerea mamei mele acasa nu a mai fost posibilă . Şi iac-aşa creşte mama mea cu doi bătrīni obosiţi de viaţă, departe de tată şi surori. De fapt nimeni nici nu-i povestise că-i are. Ea credea că bunicii sunt părinţii ei. Toate astea pīnă ce mama a implinit şapte ani. Bunicii murind, a trebuit luată acasa. Şi s-a trezit mama cu familie mare şi a zīmbit cu mare bucurie, căci să rīdă nu ştia...
------
Poveste īn poveste:
Fratele bunicului rămīne singur cu soţia. Cei doi flăcăi ai lor, feţi frumoşi de doar 18 ani, muriseră īn aceiaşi zi de meningită. Vīnd ei gopodăria şi..., la America. Fratele bunicului cumpără acolo o mīrţoaga şi o cotiugă şi hai la īmpărţit lapte gospodarilor americani. Mare veselie nu e acolo şi nici bani nu cine ştie ce. După doi ani moare mīrţoaga şi fratele bunicului spune soţiei :
"Alt cal nu cumpăr caci tare l-am iubit pe cel mort. Hai acasă "la Romānia"".
Ce agonisiseră ei, pentru America era un mai nimic, dar īn Romānia el era om avut acum. Cumpără fratele bunicului cea mai mare şi frumoasă casă din cartierul evreiesc şi viaţa merge īnainte . Se tot īnvīrt ei prin căsoiul ăl mare şi plictisul īi cuprinde.
Spune bătrīnul bunicului: "Suntem bogaţi, dar stingheri. Dă-mi una din fetele tale. Oi īnzestra-o cu toate cele şi la moartea noastră va moşteni casa".
Trei dintre surorile mamii erau deja măritate. A patra se pregătea se plece "la Palestina". Era lipsă de femei acolo. Anul 1931. Mama, īn vīrstă de 18 ani, a fost aleasă. La 21 de ani, măritiş. Tata, mai mare ca ea cu 12 ani, era contabil cu diplomă şi locotenent īn rezervă. Casă bogată. O partidă bună. Tinerii căsătoriţi primesc un apartameni īn căsoiul acela, dar părinţii adoptivi spun:
"Nu vrem rīset de copil aici. Prea ne-ar aminti de feciorii nostri".
Īn 1940 părinţii adoptivi decedează īn aceaşi săptămīna . Īn octombrie1941, opt ani după căsătoria părinţilor mei, mă nasc eu. Trecuseră doar trei luni şi zece zile de la Pogromul din Iaşi, cīnd tata a fost luat la moarte. Pasă-mi-te, golanii găsiseră la el uniforma, sabia de paradă şi baioneta de atac.
"Aha, jid, cu uniforma asta ai intrat īn bazele noastre militare şi ne-ai spionat. De aia au ştiut rusnacii cu avioanele unde să arunce bombele".
Īn drum spre plutonul de execuţie, pe Str. Stefan cel Mare din Iaşi, strada mare şi foarte largă, tata fiind tot īnţepat cu baioneta să meargă mai repede, căci mai erau şi alţi trădători jidani de omorīt, īl vede pe Mitică, fostul lui coleg de banca la Scoala de Subofiţeri din Oradea. Tata, om voinic cu voce de stentor īl strigă . Mitică era īn dreptul Mitropoliei, pe celalalt trotoar. Ţipete , vaiete, īmpuşcături , dar Mitică īl aude.
"Ce vreţi voi de la evreul asta, mai soldaţi?".
"Să trăiţi, domn' ofiţer. E un trădător . Am găsit la el uniforma. Īl luăm la plutonul de execuţie".
"Sigur că aţi găsit, e doar ofiţer".
"Īn regulă , domn' ofiter, vi-l dăm".
Spuse tata:
"Măi Mitică , amu e bine, dar or veni iar. Lasă-mi doi soldaţi de pază la mine acasă".
Şi iac-aşa, nu m-am născut orfan.

De prin viata mea si a inaintasilor mei adunate...
(povestioara nu are pretentia de-a fii literara)
.....
In urma cu multi,multi ani,bunicii mei din partea tatalui au hotarat sa plece in Franta sa -si incerce norocul acolo...nu aveau copii inca ,bunica era gravida pe vremea aceea ,purtandu-l in pantece pe tatal meu..Bunicul a gasit foarte repedede lucru, fiind modelier de palarii,si astfel au inceput sa puna caramida de caramida la temelia uni vieti noi....
parea ca viata le surade,erau impreuna ,se iubeau ,inca putin si avea sa vie pe lume un copil ,totul parea bine ...numai ca n-a fost sa fie asa...
a venit si momentul nasterii dar spre nenoocirea ei ,bunica n-a avut parte de cea mai mare fericire a unei mame , aceea de a - si strange pruncul la piept pentru prima oara ....ea a murit la nastere.
Cu mare durere in suflet , bunicul a ramas in continuare sa-si creasca copilul singur ,luand pe cineva in ajutor, dar pana la urma fiindu-i greu , a hotarat ,dupa un timp ,sa se intoarca in Romania sa-si ia mama ( pe strabunica mea ) si cu bebelusul impreuna sa plece in Israel..Se pare ca strabunica n-a vrut , nespunandu-i insa ca este forte grav bolnava ...nestiind asta bunicul si-a lasat pruncul la ea si...a plecat in lume ...
Pentru ca stia atunci cat ii este de aproape sfarsitul ,strabunica mea s-a speriat a luat nepotelul- bebelus si l-a dat unei familii de vecini -prieteni foarte cumsecade si despre care se stia ca-si doresc de mult un copil si nu vor putea avea niciodata...tatal meu ,bebelusul de atunci a fost pentu ei mana cereasca si l-au iubit si l-au crescut ca atare ...iar strabunica mea pana a murit i-a fost prin prejma . Bineanteles ca ei l-au infiat,iar cind el a ajuns la o varsta cand ei au considerat ca poate intelege si cantarii adevarul ,i l-au povestit .... nimic nu a zdruncinat atunci comportarea lui de copil bun si respectuos pentru ei ,din contra ,s-a adaugat marea recunostiinta .Putin mai tarziu tatal lui a venit in Romania si informandu-se la rudea a aflat unde este si l-a cautat...cand s-au intalnit i-a povestit cine este si spunandu-i ca s-a stbilit in Turcia unde are o fabrica de palarii si un magazin ,ar vrea sa-l ia cu el ,si sa recompenseze toti anii care n-au fost impreuna ,cand durerea c-a pierdut fiinta iubita a fost pntru el atat de mare incat...tata i-a raspuns ca pentru nici o avere nu-si paraseste adevaratii parinti care l-au crescut,dar ca tot ce doreste de la el, este o poza a mamei pe care n- a cunoscut-o ..bunicul i-a dat o poza pe care se pare c- a purtat-o cu el totdeauna ....dupa aceea a plecat si nimeni n-a mai stiut nimic de el .
anii au trecut ,tata s-a casatorit ,..m-am nascut eu...anii au trecut ...cand eu aveam vreo 15-16 ani,fiind acasa cu mama ,au venit doi barbati,pe unul din ei am vazut ca mama il cunoaste ,pe celalalt ,nu. Cel cunoscut(fotograf de meserie ), scoate la un moment dat o fotografie , in care tata si mama erau miri si, uitandu-se la celalalt , (care inca nu scosese o vorba dar se simtea ca este emotionat )o intreaba fotograful pe mama :
" -stii cine este dansul"?
mama ii raspunde :
"- nu il cunosc, poate o fii un client al lui M...(tatal meu se ocupa atunci de tapiterie si decoratiuni ), dar saracul de el ,ce tanar este si nu poate vorbii!!
in momentul in care mama a pomnit numele tatalui meu cel care nu vorbise pana atunci ,a cazut cat era de mare pe umarul mamei si a inceput sa planga in hohote ....
Fotogaful i- a spus atunci mamei :
"-este fratele mai mic al sotului tau ,nu este mut dar nu stie romaneste...
ceeace bunicul nu i-a spus tatului meu atunci cand l- a cautat sa-l ia la el ,a fost ca inainte de-a ajunge in Turcia , a stat in alta tara cativa ani buni unde s-a recasatorit , a facut alti doi copii, langa care a stat pana s-au marit ,apoi a divortat de mama lor si a plecat,stabilindu-se in Turcia ... fratele lui tata a aflat de la bunicul ca mai are in Romania un frate ,si mai tarziu cu fotografia de nunta a parintilor mei (pe care bunicul a primit-o de la o ruda din Romania)avenit in Romania l-a cautat pe fotograf ,de care stia ca ii cunoaste pe parinti si ...asa s-au intalnit...apoi ne-am cunoscut si cu familia lui....pe bunic tata nu l-a mai vazut niciodata iar eu nu l-am cunoscut....
ne-am cunoscut si cu familia, ne-am vizitat , si bineanteles relatii foarte bune... -

Sharon,
mi-a placut ceeace ai scris si sper ca vom primi si altele.
E o poveste emotionanta.
Daca nu te superi, am o observatie:
Virgula trebuie alipita de ultimul cuvint si dupa ea se obisnuieste a lasa un spatiu liber.
Multumesc,
Ben

Ben_GAL,cat timp am citit povestioara ta autobigrafica am incercat sa-mi imaginez cum aratau personajele dela inceputul povestirii , si gandul m-a dus la acelea din "canar al a gag"in taducere ,cred "scripcarul de pe acoperis si consider ca inafara ca ai descris si veselul si tristul din perioda aceea a familiei,ai reusit sa prinzi si culoarea timpului .


cu privire la partea a doua a povestirii care se referea la tatal tau si colegul sau ma face sa ma gandesc , si nu pentru prima data,ca au existat multi romani pe vremea aceea care prin comportarea lor in vremuri grele confirma ca a meritat sadirea in numele lor a unui pom pe aleea ce duce la " Muzeul Holocaustului "

In privinta virgulelor, ha ,pe unde le sadeste comuterul...
si eu am o povestioara mica legata de parintii mei si acest fel de oameni cu suflet.... dar nu stiu ..sa vad daca este cazul ...

Lala, draguta si interesanta povestioara ta ..daca tot aveai posibilitatea sa iei si caciula cand persoana draga ti-a oferit setul, nu intelg de ce ai ales numai fularul ?! in privinta oamenilor ,n-au decat sa intrebe ,e democratie si fiecare se afisaza cu ce-l aranjaza mai bine ... nu ?nimeni nu-l opreste ,demodat sau intortocheat , mai sunt si altii care poarta asa ...moda revine ,uneori nici nu moare..

Sharon,
Poate ca chiar aminteste de "Violonistul/scripcarul de pe acoperis", in special atunci cind Tuvie cinta "Tradition".
Editez acum o alta povestire - "Bunicul Solomon" care a fost publicata in citeva ziare romanesti si pe care am si tradus-o in trei limbi.
Poate ca nu voi primi un comentariu ca acela ca nu sincronizez timpurile.
De altfel nici nu este adevarat. Doar am invatat Limba Romana cu mult inaintea altora si am avut mai mult timp ca altii sa citesc.
Deh, virsta are beneficiile ei..