Davidel, baiat frumos
Si pe cal, dar si pe gios,
O-ntreba pe vecinica
Daca scrie o poezica...
Caci cerneala e pe gata
Si forumul tot asteapta.
Lalala si iar Lala,
Ma dusei in calea mea.

asta da poezie *aplause*

Hai sa va mai incerc cu ceva caci vad ca nimeni nu scrie nimic:
=

Mai bine sa lasam amintirile sa doarma

Maare era Copoul, dar cind am fost acolo ultima data parca se micsorase.
Si mai acolo si Gradina Botanica prin care treba sa-ti lungesti pasii ca sa vezi fro floare.
Dar Sera e o placere de mare raritate.
Ce mi-a placut mie cel mai mult a fost sectia de cactusi.
Aici in Israel nici nu ma uit la ei de cind am cazut peste unul si am tot scos spini din umar vreme de fro luna, dar acolo parca vedeam un fel de sol al Israelului.
In sectia plantelor tropicale tot m-am delectat, dar umezela necesara astor plante mi-a dat probleme cu ochii si respiram cu greu. Frumoase plante si le tot fotografiam, dar cind am iesit afara m-am intins pe iarba frumos mirositoare ca sa-mi umplu plaminii cu invioratorul aer al Copoului celui vestit.
"Teiul" ... Cam era asa cum si era. N-am vazut vreo schimbare de cind am plecat si doar trecura cam patruzeci de ani buni.
Tare imi place teiul asta. E pentru mine dovada vie ca virsta nu ramoleste numaidecit o cherestea bine ingrijita.
Bustul lui Eminescu...
Eu il citesc cu drag si am si scris citeva poezele in stilul lui, dar sa-l vad, nu-mi place caci nationalismul lui se confunda cu xenofobism.
Parerea mea.
Circumstanta mult atenuanta rezulta din faptul ca a scris inainte de genocid si cred cu mare tarie ca ar fi fost impotriva...
Saracul geniu. Un astfel de om simte durerea sarmanilor prin toti porii si mult nu poate trai.
N-a fost unul inainte de el si nici dupa el, caci el e acela care a dovedit cit de bogata si plina de resurse este Limba Romana.
Poate Alecsandri , dar Arghezii a scris cel mai, cel mai:

“ Păşiţi incet cu grijă tăcută, fraţii mei,

Să nu-i strivim făptura, nici florile de tei.

Cel mai chemat din toţi şi cel mai teafăr.

Şi-a inmuiat condeiul, de-a dreptul in Luceafăr.”

( Tudor Arghezi )


Cel mai teafar la minte, caci fragil fizic era.
Sunt multe zvonuri legate de boala care l-a ucis, dar pentru mine este clar ca ceeace i-a adus sfirsitul a fost dragosrea de oameni si sensibilitatea sa.

Caut banca "mea". Uite-o, este.
Acolo ma aducea mama cu un cos plin de bunataturi caci "poate ca aici ai sa maninci ceva. Uite ce frumos e aici si ce aer pur".

Si uite o alta banca. Aveam fro 14 ani si ajunsesem acolo cu bicicleta tocmai de prin regiunea Palatului, unde si locuiam.
Mare mindrie faceam pe chestia ca pot urca Dealul Copului fara sa ma opresc. Ajungeam acolo cu puls de 160 batai pe minut, dar nu aveam nici pe dracu' si acum repetasem schema, numai ca am avut mai apoi nevoie de fro juma de ora ca sa ma linistesc.
Deh, virsta si lipsa de antrenament, dar un lucru imi era clar: pe Dealul Copoului nimic rau nu mi se poate intimpla.
Pe asta a doua banca citisem io pe Tarzan. Avusesem cartea aiasta in biblioteca mea cu fro doua saptamini mai inainte, dar dorisem s-o citesc tocmai in Copou.
Si stateam io acolo pe banca aceea si nu vedeam si nici nu auzeam nimic in jurul meu, cind deodata auzi un glas:
"Ce citesti baiete?"
Era o "batrinica" de fro 24, 25 de ani, cea mai frumoasa fiinta de gen "opus" pe care o vazusem vreodata si mai si mirosea a parfum de liliac.
Tacui eu gituit de emotie. Uitata cartea, uitat Tazanul ashela si cautai sa ma calmez.
"Vad io bine ca nu esti vorbaret cu gura, dar ochii tai parca ar vrea sa ma manince"
Tacere. Ce as fi putut spune acum ca ochii m-au tradat.
Privi in pamint fara sa vad nimic caci apropierea acestui trup de femeie imi luase graiul si vederea.
"Da. Stau pe banca aista de fro zece minute si mata cu cititul. N-a vede, n-aude. Tocmai ma intrebam daca respiri. Poate ca esti o statuie.
Il astept pe prietenul meu, dar cred ca e cu alta".
"Nu cred ca ar puta fi o alta. Nu. Poate a murit", spun eu prosteste recapatindu-mi in sfirsit suflarea.
Se uita fata la mine si-mi spune:
"Asa un compliment nu am mai auzit si nici cetit. Maaare Don Juan ai sa ma fi".
"Eu?", intrebai cu mare mirare. "Pai eu nici n-am habar ce..." si ma opresc rusinat foarte.
"Nu te cred", spuse "batrinica" si iar tacere.
Simti ca nu stiu cum distanta dintre noi scade si ma trezi lipit de corpul ei care parca era rupt dintr-o gradina de flori maiastre.

O luna am fost al ei, doar una si intr-o buna zi mi-a spus ca se marita cu un macelar din strada ei, dar ca pe mine nu ma va uita.

Am vazut-o in ultima mea calatorie in Iasi. Prietenul meu de acolo stia de romanul meu si mai stia si noul ei nume de familie.
Am sunat-o si a stiut dupa voce ca-s eu.
"Da, la aceeasi banca, dar vino sa ma iei daca ai masina", spuse.
Aveam. Ma astepta pe o banca din fata casei in care locuia, un bloc mizer si trist.
Dadu sa ma imbratiseze, dar ce vazu pe fata mea pot doar banui, caci renunta.
Am pornit masina si ajungind la Copou am cautat banca "noastra".
"Sotul meu a murit acum douazeci de ani in accident de masina. El fusese vinovatul caci era baut crita. Da. Nu ne-a mers impreuna si el capatase obiceiul sa bea. Aveam copii si nu am divortat, dar dormeam separat. Am tot asteptat sa creasca copiii penrtu a divorta, dar tocmai cind credeam ca mi-am gasit perechea, sotul a murit in acel accident stupid si nu am avut putere sa-mi refac viata.
Copiii au plecat fiecare in drumul lui si sunt singura".
"Uneori e mai bine sa lasam amintirile sa doarma acolo unde sunt ele si sa nu ne jucam cu focul", gindi.
Parfumul acela de flori de liliac mai era, dar atit o mai lega de ceeace fusese in ochii mei cu 40 de ani in urma.
"Sa plecam acum", imi spuse. "Am diabet si nu mi-am luat seringa. Ma poti conduce inapoi cu masina, caci nu ma simt in putere".

Deh...
N-am mai plecat la Iasi de atunci.

cand amintirile din tara in care ne-am nascut si-am trait atatia ani ne trzesc in suflet asemenea sentimente ,este dovada faptului ca pastram in suflet si tara si locurie dragi si pe cei cu care am ramas prieteni....de aceea consider ca nu este loc pentru o categorisire in romani adevarati si romani neadevarti ,indifrent pe ce parte a globului ne aflam fiecare din noi ...

Apropo de ce?

apropo de felul in care se discuta la inceput despre cine este roman adevarat in functie de cum vorbeste despre diverse probleme care sunt acum in tara sau ,cu cate greseli scrie sau si-au schimbat cetatenia...

- am gasit ca povestirea ta in care iti exprimi sentimente calde pentru locurile natale ,te duci sa le vizitezi ,este o dovada ca incecarea de categorisire dupa cum suna titlul " site-ul romanului adevarat" nu este real .. or fii existand si altfel de romani dar pentru ei exista tot felul de alte denumiri ....
daca te-a deranjat ca am folosit ca exemplu povestirea ta care sugereaza foarte frumos niste sentimente ,te rog sa ma scuzi.

sharon, literatura este fictiune, ben-gal poate sa scrie aici si depre excursiile in mongolia sau pe luna, asta nu-l face nici mongol si nici selenar ... scrie cu greseli, asta e... macar nu se da profesor precum stim noi cine...
ce pot sa-i spun referitor la stilul prozelor lui: sa fie atent cum foloseste regionalismele si expresiile arhaice, care nu in orice context pot avea valoare stilistica, de asemenea este putin confuz in ceea ce priveste concordanta timpurilor... dar este lesne de inteles atunci cand zeci de ani folosesti o limba care nu are in conjugarea verbului decat prezent trecut si viitor, fara moduri in paradigma ...

Principessa ,(hai ca pana la urma ne da Ben_Gal afara de pe topicul lui)eu am analizat povestioara lui , poate chiar de la titlu si nu mi s-a parut chiar totul fictiune...eu am avut senzatia ca gasesc si niste sentimente pe-acolo ,mi- sa parut c-am intalnit acelas tei ( sau altul) despre care aminteste cand povesteste despre copilarie ...fiecare din noi am analizat altfel .. eu am gasit in povetire anumita legatura cu tara ,fie c-ar lasa aceste amintiri sa doarma ... ori ne da afara , ori poate ne lamureste el ..

pai de ce sa ne dea afara... scuza-ma....si amintirile sunt o specie literara... dca nu sunt spovedanie sau raport la politie....normal ca are legatura cu tara, scrie despre Copou... fiecare avem nostalgii, unii le punem in versuri, altii in proza, altii le vopsesc pe pereti sau le materializeaza in blidele din bucatarie...
maine va scriu si eu ceva , acum nu mai am timp

Sharon, buna ziua.
Nu m-a deranjat dar am ramas nedumerit caci pe topicul acesta chestiunea nu fusese discutata.
In ceeace ma priveste apai vine asa.
Sincer eu sunt un roman "imprumutat".
Daca sunt si "adevarat...?
Am fost, oare, vreodata?
Nu stiu.
Fapt e ca am radacinile in Romania si in minte si suflet am si ceeace am experimentat acolo. In Romania am trait primii 23 de ani, dar mai apoi, mai tot timpul am trait in Israel.
Acolo fiind am incercat sa fiu roman, ba chiar am si crezut, in naivitatea mea, ca Romania sub Dej merga spre bine.
Parintii voiau sa plece si la noi acasa tata, Dumnezeul sa-l aibe in paza Sa, vorbea mult despre Israel si de emigrare.
Ma gindeam nu o data" "Or pleca parintii si sora si eu oi ramine aici (in Romania)", dar Regimul a vazut in cererea parintilor de a emigra o pata pe fruntea mea si m-au dat afara de la Facultate.
Asta nu a fost un act normal, asa am gindit atunci si in momentul in care parintii au primit Certificatul de plecare am plecat si eu.
Ce simt astazi e nostalgia, dar nu-mi pare rau ca am plecat.
In Moldova primilor mei ani am cunoscut romani in special buni dar si rai.
Am fost acolo de doua ori si nu odata am simtit priviri invidioase si mi-a fost greu sa le trec cu vederea. Mi-am intalnit cu colegi si prieteni si a fost placut, dar mi s-a strins inima vazind ca nu au capatat de la viata ceeace meritau.
Cam asta..